De câțiva ani, fotbalul feminin devine pas cu pas o forță la FC Argeș. Grație implicării și dedicării antrenorilor Mihai Cârstea și Cristina Sandu, tot mai multe fete se înscriu la clubul alb-violet, existând grupe la toate categoriile de vârstă, de la copii și juniori până la senioare. Iar rezultatele se văd. FC Argeș are echipe foarte bune la fotbal feminin, echipe bine sudate și care joacă spectaculos și eficient. Iar jucătoarele valoroase sunt din ce în ce mai numeroase. Și, un detaliu esențial, fetele de la FC Argeș se bucură de fotbal, au acea pasiune pură atât de naturală și esențială ce din păcate s-a diluat mult în fotbalul masculin.
În orașul ce i-a dat fotbalului și lumii pe marii Dobrin, Mutu, Bebe Barbu, Radu II, Dani Coman, Cristian sau Jean Barbu, fetele adoră fotbalul. Și asta se vede cu ochiul liber, meci de meci.
Iar cel mai recent exemplu pozitiv este cel al echipei FC Argeș U17, care week-endul trecut a câștigat cu 6-0 în deplasare la CS Vâlcea, după un meci pe care l-a dominat categoric și pe parcursul căruia și-a creat numeroase ocazii. Multe echipe masculine ar avea ce învăța din dăruirea și unitatea fetelor de la FC Argeș U17. În urma acestei victorii superbe din Liga Elitelor, fetele noastre, antrenate de către Cristina Sandu, s-au calificat în sferturile de finală ale competiției, urmând a juca vineri 22 mai în deplasare împotriva ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj, pentru calificarea la Turneul Final.
Iată mai jos lista completă a jucătoarelor de la FC Argeș U17 care au reușit calificarea între cele mai bune opt echipe din România: Anisia Turbatu, Amira Uță, Rebeca Abagiu (căpitan), Alexandra Stan, Ana Moraru, Roxana Căciulă, Ariana Roșoagă, Anastasia Abagiu, Gabriela Florea, Alexia Bădiță, Nicola Tîrcomnicu, Irena Grigorescu, Mara Chivereanu, Ștefania Spiridon și Alexandra Mocanu.





