Termen limită pentru depunerea dosarelor de repartizare a locuințelor în Căminul C, Mioveni. Condiții de 5 stele

Primăria Orașului Mioveni anunță că dosarele pentru repartizarea locuințelor disponibile în Căminul C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni pot fi depuse până la data de 1 septembrie 2025 inclusiv, la Compartimentul Registratură al instituției.

Locuințele se adresează familiilor sau persoanelor care îndeplinesc cumulativ condiții precum: vârsta de până la 35 de ani și domiciliul în Mioveni de cel puțin doi ani, lipsa unei locuințe în proprietate sau a sprijinului de la stat pentru construirea uneia, venituri suficiente pentru plata chiriei și a cheltuielilor curente, venit mediu net pe membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie, absența datoriilor la bugetul local și a unei alte locuințe închiriate din fondul UATO Mioveni, precum și neevacuarea pentru neplata chiriei/utilităților în ultimele trei luni.

Documentația necesară include, printre altele, copii ale actelor de identitate, certificate de stare civilă, declarații notariale, adeverințe de venit și acte privind situația locativă. Lista completă poate fi consultată la Primăria Mioveni, iar informații suplimentare se obțin de la Compartimentul Fond Locativ.

În anunțul privind termenul limită pentru depunerea dosarelor de repartizare a locuințelor în Căminul C, reprezentanții Primăriei Mioveni au postat și câteva poze din interiorul apartamentelor care urmează să fie închiriate persoanelor tinere din Mioveni cu posibilități materiale reduse, iar conform imaginilor postate, se poate observa condițiile de 5 stele de aici.

Articole recente

Primarul Aurel Costache, în fruntea unei delegații a orașului Mioveni la ”Topul Firmelor Argeșene”

Reprezentanții Primăriei Mioveni și ai societăților Servicii Edilitare pentru...

Noi decizii privind traficul din Pitești

Comisia de circulație a analizat 36 de solicitări privind...

Atenție! Se execută trageri în poligonul temporar din Mioveni

Atenție! Se execută trageri în poligonul temporar din Mioveni Primăria...

Categorii de interes