Suma forfetară pentru parlamentari va fi redusă cu 10%

Suma forfetară pentru parlamentari va fi redusă cu 10% printr-o ordonanță care va fi adoptată marți, a declarat premierul Ilie Bolojan într-o emisiune la Antena 3.

„Măsurile propuse pentru adoptare mâine se iau an de an. Sunt anumite prevederi care au fost amânate de la un an la altul; din păcate, trebuie să continuăm această amânare din cauza situației în care suntem. De asemenea, această ordonanță clarifică aspectele stabilite în ultimele întâlniri: crește salariul minim de la jumătatea anului, scade impozitul IMCA pe cifra de afaceri, un impozit care inhiba investițiile din România, reduce cu 10% fondurile alocate partidelor anul următor și reduce cu 10% sumele alocate pentru parlamentari”, a declarat șeful Executivului, luni seara, într-o emisiune la Antena 3.

Suma forfetară pentru parlamentari reprezintă un buget lunar alocat fiecărui senator și deputat din România pentru funcționarea cabinetelor parlamentare din circumscripțiile lor (județele în care au fost aleși). Acești bani nu fac parte din salariul net al parlamentarului, ci sunt destinați exclusiv cheltuielilor logistice și de personal necesare exercitării mandatului.

Articole recente

Lucrări de reparații pe Bd. Republicii, în Pitești

Astăzi, 7 octombrie 2026, începând cu ora 22:00, vor...

Facturile la energie electrică vor fi cu peste 20% mai scumpe iarna aceasta față de iarna trecută

Facturile la energie electrică vor resimți o scumpire centrală...

Persoanele care hrănesc urșii aflați în libertate pot fi amendate cu până la 30.000 lei

egislația ce reglementează metodele de intervenție imediată pentru prevenirea...

Categorii de interes