Primăria orașului Ștefănești a transmis o informare către cetățeni privind cadrul legal care reglementează deținerea și protecția animalelor, subliniind responsabilitățile proprietarilor de câini și pisici, dar și măsurile necesare pentru prevenirea abandonului și a înmulțirii necontrolate a acestora.
Potrivit prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor și ale OUG nr. 155/2001, deținătorii au obligația de a asigura hrana, adăpostul, îngrijirea medical-veterinară și protecția animalelor împotriva suferinței sau abuzurilor. În plus, proprietarii câinilor de rasă comună și ai metișilor sunt obligați să asigure sterilizarea acestora, nerespectarea acestei prevederi fiind sancționată contravențional.
În acest context, autoritățile locale anunță derularea unei campanii de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, realizată cu sprijinul Asociației Tierhilfe Hoffnung din Germania. Programările sunt organizate pe parcursul anului 2026, în datele de 26 iunie, 24 iulie, 28 august, 25 septembrie, 23 octombrie, 20 noiembrie și 18 decembrie.
Reprezentanții primăriei îi îndeamnă pe locuitori să participe la această acțiune, subliniind că implicarea proprietarilor de animale este esențială pentru reducerea abandonului și pentru menținerea unui mediu sigur și responsabil în comunitate.





