Sprijin și speranță pentru copiii cu autism. Primăria Bradu, proiect de toată lauda

De când este condusă de către primarul Dan Stroe, comuna Bradu s-a schimbat la față în cel mai bun sens al cuvântului, cunoaște o dezvoltare fără precedent și are numeroase proiecte pentru comunitate finalizate sau în implementare.

Iar de câteva săptămâni, un alt proiect impresionant al primarului Dan Stroe a devenit realitate. Un proiect ce ar trebui să existe în fiecare localitate din România, un proiect ce dă o speranță părinților cu copii diagnosticați cu autism sau cu elemente din spectrul autismului. După cum se știe, ședințele de recuperare sunt foarte costisitoare, iar cei mai mulți dintre copiii diagnosticați cu astfel de probleme sunt condamnați să trăiască cu autism toată viața pentru că părinții nu își permit să plătească sumele acestea foarte mari pentru a se vindeca. În fapt, acest lucru înseamnă că statul român va plăti toată viața pensie pentru dizabilitate acelor persoane nevindecate.

Iată însă că din fericire din luna martie la Bradu funcționează un astfel de Centru de zi de recuperare pentru copii și adolescenți. Centrul este unul ultramodern, echipa de specialiști este una foarte profesionistă, pasionată și dedicată, iar serviciile sunt destinate atât copiilor cu dizabilități încadrați într-un grad de handicap, precum și copiilor care dețin scrisoare medicală eliberată de un specialist, în care este recomandat un anumit număr de ședințe de logopedie, kinetoterapie sau consiliere psihologică.

Centrul a fost finanțat atât prin PNRR, cât și cu sume de la bugetul local, iar contractul a fost semnat în 2023. Trebuie precizat că de serviciile Centrului de zi beneficiază atât locuitorii din Bradu, cât și cei din Oarja și Suseni.

Primarul Dan Stroe: ”Ne-am dorit foarte mult să avem un astfel de centru”

”Ne-am dorit foarte mult să avem un astfel de centru în comuna Bradu pentru că știam că sunt copii ce au mare nevoie de un asemenea Centru de zi. Ne-am înscris cu un proiect, am aplicat și am reușit să obținem finanțare prin PNRR. Dacă va fi cerere foarte mare pentru acest Centru, îl vom extinde pentru că ne dorim să beneficieze cât mai mulți copii de serviciile sale. Ne dorim ca acest Centru de zi de la Bradu, unde lucrează o echipă de profesioniști dedicați, să devină un exemplu de bune practici. Și deja sunt numeroși copii ce beneficiază de serviciile centrului, fapt ce ne bucură mult”, a declarat pentru FinanciarPress.ro Dan Stroe, primarul comunei Bradu.

FinanciarPress.ro a fost la Centrul de zi de la Bradu și a stat de vorbă cu Adela Bebu, cea care conduce Centrul și este extrem de implicată pentru ca totul să funcționeze fără cusur. Și chiar așa este.

De cum intri în Centrul de zi de la Bradu, ai senzația că ai ajuns într-un Centru din Elveția ori Germania. Spațiile sunt foarte bine compartimentate, oamenii sunt foarte amabili și deschiși și senzația pe care o ai e una foarte pozitivă, de lumină și căldură. E ca și cum terapia ar începe de la primii pași făcuți aici.

Deja funcționăm la capacitate maximă și avem persoane pe lista de așteptare”

Adela Bebu – șef Centrul de zi Bradu

 Deocamdată, echipa de la Centrul de zi numără șapte persoane. Însă, așa cum spune Adela Bebu, se dorește ca pe viitor echipa să crească numeric. Asta și în condițiile în care impactul Centrului este deja unul foarte bun, la doar câteva săptămâni de la deschidere.

”Categorile de vârstă ale beneficiarilor sunt între 1 și 18 ani. Numărul maxim de beneficiari este de 45 și el deja a fost atins. Suntem la capacitatea maximă. Nici nu am deschis bine că noi avem listă de așteptare. Avem momentan 5 persoane pe lista de așteptare, dar în fiecare zi mai sună cineva. Deși centrul se numește Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, el nu este neapărat doar pentru copii cu dizabilități, se adresează celor care sunt încadrați într-un grad de handicap, dar și celor care au o scrisoare de recomandare de la medicul specialist în care să scrie că au nevoie de câteva ore de logopedie sau de câteva ore de kinetoterapie. Pot fi copii care de exemplu au căzut de pe bicicletă, și-au rupt mâna și au nevoie de recuperare. Iar toate serviciile sunt gratuite, este ceva extraordinar pentru comunitate. Beneficiarii trebuie să aibă domiciliul sau reședința la Bradu, Oarja sau Suseni”, precizează Adela Bebu.

Iar faptul că toate serviciile sunt gratuite este într-adevăr cu adevărat extraordinar. Asta și în condițiile în care la un centru privat o ședință de recuperare/terapie costă minimum 200 de lei.

Consiliere și pentru copiii care trec prin diferite traume sau bullying

Cei mai mulți dintre copiii care vin la Centrul de zi de la Bradu, un procent de aproximativ 70%, au autism, fie autism grav, fie doar elemente de autism, fiind încadrați în diverse grade.

”Ca servicii oferite, avem kinetoterapie, logopedie, terapie ABA, terapie ocupațională, consiliere psihologică. Facem consiliere psihologică și cu copiii care trec prin diferite traume și simt nevoia să vorbească cu cineva și n-au cu cine, inclusiv copiii care sunt victime ale fenomenului de bullying. Și pentru părinți facem consiliere. Cele mai căutate servicii sunt cele de logopedie și kinetoterapie”, adaugă Adela Bebu, șef Centru de zi Bradu

Programul la Centrul de zi de la Bradu este următorul: luni-joi: 8-16.30 și vineri: 8-14.

Iată mai jos și echipa de profesioniști a centrului:

Psiholog- Barbu Elena Daniela
Logoped- Perret Georgiana Elena
Kinetoterapeut- Zamfir Mirela
Asistent medical- Constantin Mariana Denisa
Asistent social- Iconaru Andreea Adelina
Îngrijitor- Oprea Camelia
Bebu Adela Diana – șef centru

Articole recente

Atenție, șoferi! Se lucrează la un pod de pe A1 București-Pitești. Două benzi, închise temporar

CNAIR anunță noi restricții de circulație pe Autostrada A1...

Complexul Ceramus din Câmpulung, gazdă de nota 10 a unui turneu internațional de tenis

După o săptămână de tenis spectaculos și intens, la...

Ford Otosan a produs mai multe maşini decât Dacia în lunile iunie-august

Ford Otosan Craiova a produs 53.486 de automobile în...

Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului, finalizată pe Secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu–Pitești

Lucrările pentru pregătirea montajului utilajului de forare a Tunelului...

Bradu: un autobuz suplimentar pentru linia M12, din cauza blocajelor de pe DJ 659

Traficul îngreunat de lucrările de pe Drumul Județean 659...

Categorii de interes