Spectacolul „Cazul Epstein de România”, în premieră la Mioveni

Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 19:00, spectacolul de teatru documentar „Cazul Epstein de România”, produs de Teatrul Apropo din București, va fi prezentat în premieră în orașul Mioveni.

Inspirat dintr-un caz real, spectacolul urmărește povestea Soniei și a Georgianei, două adolescente de 17 ani care se înscriu la concursuri de miss în speranța unei cariere în modeling. Promisiunile pe care le primesc devin o capcană, iar povestea lor aduce în atenția publicului traficul de persoane și exploatarea sexuală a minorelor.

Din distribuție fac parte Ana Monica Vîlcu, Irina Artenii, Șerban Melnic și Cosmin Gaspar.

Reprezentația va avea loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni. Intrarea este liberă, iar locurile se ocupă în ordinea sosirii, în limita capacității sălii.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Local Mioveni, Primăria orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, în cadrul unui proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Articole recente

Piteșteanul Marius Cobianu, consilier pentru patru președinți ai Parlamentului European

Angajat de 15 ani la Parlamentul European, Marius Cobianu,...

Piteștiul găzduiește Campionatul Național de Poliatlon!

Piteștiul găzduiește Campionatul Național de Poliatlon! În perioada 21–22 noiembrie...

Primarul orașului Mioveni, Aurel Costache și viceprimarul Ciprian Țurlea au participat la redeschiderea sediului BCR

Primarul orașului Mioveni, Aurel Costache și viceprimarul Ciprian Țurlea...

Categorii de interes