Spațiul în care funcționează Căsuța Armonia, locul unde sute de copii cu probleme au găsit alinare și terapie, scos la vânzare. Apel impresionant al fondatoarei Andreea Tamaș pentru cumpărarea spațiului: „Un «ACASĂ » nu se vinde”

Terapeut și fondator al asociației „Ajut, deci exist” din Curtea de Argeș, Andreea Tamaș este un exemplu superb de altruism și implicare constantă cu fapta în comunitate, organizând constant campanii umanitare și făcând terapie cu copiii cu autism.

Datorită numeroaselor campanii inițiate de Andreea Tamaș, sute de copii talentați și cu nevoi speciale au fost ajutați în ultimii ani.

Andreea este cea care a inițiat proiectul Casa Armonia din Curtea de Argeș, loc unde copiii cu nevoi speciale primesc susținere, sfaturi, cure de stimulare senzorială. Tot acolo se organizează diverse ateliere.

Numai că de câteva săptămâni a apărut o problemă dramatică. Spațiul unde funcționează Căsuța Armonia a fost scos la vânzare. Iar o mutare este din păcate imposibilă. Tot ce s-a construit aici – mai ales salina, o investiție uriașă, care la mutare s-ar deteriora în proporție de peste 80% – nu poate fi dus mai departe fără a pierde aproape totul.

Iar Andreea Tamaș a lansat vineri 23 ianuarie un apel public impresionant pentru a putea fi sprijinită să cumpere spațiul unde funcționează Căsuța Armonia, locul unde numeroși copii cu probleme au făcut terapie și au fost ajutați.

”Căsuța Armonia nu este un spațiu. Este locul în care, de ani de zile, copiii, părinții și oamenii fragili găsesc alinare, respirație și sprijin real. Este un ACASĂ construit cu răbdare, credință și dragoste pentru oameni. Astăzi, acest acasă este în pericol să se piardă. Spațiul în care funcționăm se vinde, iar pentru noi mutarea este, din păcate, imposibilă. Vestea a venit chiar în prag de Crăciun. A venit ca un trăsnet. După ani de muncă, după eforturi constante, după grija lunară a unei chirii mari, gândul că am putea pierde acest loc doare enorm. Și totuși, aleg să cred. Simt că această decizie a proprietarului se poate transforma, cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor, în cea mai bună șansă a noastră: aceea de a nu mai trăi de la o lună la alta cu teama pierderii, ci de a putea construi, în sfârșit, cu stabilitate și pace. Vă scriu ca să vă cer vocea. Prezența. Cuvântul care adună, care dă curaj și care face binele vizibil”, spune Andreea Tamaș.

”Ne dorim din tot sufletul să îi putem ajuta în continuare pe cei vulnerabili”

În Căsuța Armonia sunt adunați peste 20 de ani de voluntariat, de muncă tăcută și de iubire pentru oameni. Copii care respiră mai bine. Mame care nu mai plâng singure. Familii care nu mai simt că sunt abandonate.

”Munca noastră a venit în sprijinul celor vulnerabili din comunitate, fără absolut nici un cost financiar. Ne dorim din tot sufletul să putem oferi asta în continuare. Dacă ne ajutați să spunem această poveste mai departe, să o ducem în inimile oamenilor, cred cu tărie că Armonia poate rămâne în picioare. Uneori, un loc nu se salvează prin bani, ci prin credință pusă în mișcare.

Ni s-a promis că vânzarea este blocată până la finalul lunii februarie. Timp puțin. Emoții multe. Teama mea cea mai mare nu este pierderea unui spațiu, ci riscul ca tot ceea ce am clădit, ani de zile, pentru comunitatea argeșeană, să se risipească într-o clipă. Vă mulțumesc pentru tot binele pe care îl faceți și pentru că știu că, atunci când e vorba de oameni, inima voastră a fost mereu acolo. Ajută – ne să nu ne pierdem CASA!”, mai adaugă Andreea Tamaș.

Donațiile pot fi făcute în contul IBAN : RO95 RNCB 0024 1716 1169 0001 deschis la BCR, beneficiar Asociația Ajut deci exist, cu mențiunea „Suport Căsuța Armonia”.

Articole recente

Trei străzi din Pitești intră în etapa de modernizare: au fost predate amplasamentele pentru începerea lucrărilor!

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere,...

Focul lui Sumedru, la Ștefănești! Primarul Nicolae Velcea îi invită pe localnici să păstreze tradiția

Locuitorii orașului Ștefănești sunt invitați duminică, 25 octombrie, să...

Încă un drum modernizat în Dârmănești. Primăria continuă asfaltările în comună

Administrația locală din Dârmănești continuă programul de modernizare a...

Categorii de interes