Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș, soluții concrete și foarte eficiente pentru reducerea risipei alimentare în România

De câțiva ani, DSVSA Argeș are inițiative foarte bune și fezabile pentru reducerea risipei alimentare, un fenomen negativ la care România este din păcate pe locul al cincilea în Uniunea Europeană.

Iar din noiembrie 2024, DSVSA Argeș este partener, alături de ANSVSA, în proiectul european WASTEWISE, proiect finanțat de către Comisia Europeană și demarat de către Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București prin Centrul Universitar Pitești. Proiectul se va încheia în noiembrie 2028.

Luni 20 aprilie, la Centrul de Conferințe din cadrul Hotelului Ramada a avut loc o nouă întâlnire din cadrul acestui proiect important.

O întâlnire la care conducerea DSVSA Argeș a fost reprezentată de către directorul Sorin Sorescu și directorul adjunct Ștefan Ghemaru. 

După cum a precizat conf. univ dr. Cristian Popescu, ”cifrele sunt alarmante privind risipa alimentară. Conform celor mai recente statistici publicate în 2022, țările Uniunii Europene ce au generat cea mai mare cantitate de deșeuri alimentare pe cap de locuitor au fost Cipru, Danemarca și Grecia, urmate de Portugalia și România (181 kg pe cap de locuitor). Risipa alimentară a crescut în România comparativ cu 2020, când erau 160 de kilograme pe cap de locuitor”.

La polul opus, ca un exemplu de foarte bune practici, este Spania, cu doar 65 de kilograme per cap de locuitor.

Dezbaterea organizată a fost cu atât mai utilă cu cât din septembrie 2025, Parlamentul European a aprobat noi obiective obligatorii de reducere a risipei alimentare pentru țările UE până în anul 2030. Este o lege prin care țările Uniunii Europene vor fi obligate să reducă risipa alimentară și deșeurile textile generate de fast fashion. Statele membre trebuie să atingă până în anul 2030 ținte stricte: cu 10% mai puține pierderi la producția de alimente și cu 30% mai puțină risipă la nivel de gospodării, restaurante și retail.

În fiecare an, aproximativ 60 de milioane de tone de alimente sunt irosite în Uniunea Europeană. Asta înseamnă aproximativ 129 kg pe cap de locuitor.

În urmă cu doi ani a fost adoptată Hotărârea de Guvern 955/2024 legată de diminuarea risipei alimentare, ce va contribui mult la reducerea acestei risipe acute, asta în condițiile în care România aruncă anual la gunoi 2,5 milioane de tone alimente. Actul legislativ stabilește printre altele și posibilitățile de a dirija produsele alimentare aflate aproape de expirarea datei de valabilitate către spitale, cămine de bătrâni, cantine sociale, etc., ce ar dori să preia printr-un protocol aceste alimente. Iar DSVSA Argeș și directorul Sorin Sorescu au început de mai mult timp demersurile pentru ca și mierea să fie introdusă pe lista produselor alimentare fără termen de valabilitate, așa cum este normal.

Am venit cu propunere legislativă pentru combaterea risipei alimentare după ce am constatat că în Argeș se neutralizează 50 de tone de alimente pe lună”

Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș și totodată cel care a avut și are numeroase inițiative lăudabile pentru combaterea risipei alimentare, a vorbit la eveniment despre soluțiile ce se impun, inclusiv în rețeaua HoReCa. 

”Noi lucrăm foarte bine la acest proiect de câțiva ani. Am cules date de la retaileri și am ajuns la concluzia că în Argeș se neutralizează lunar 50 de tone de alimente, o cantitate consistentă. Iar de aici am putut veni cu propunere pentru modificarea legislației, modificare ce s-a făcut la finalul anului 2024. În acest sens, venim constant în sprijinul agenților economici, astfel încât să găsim soluții împreună pentru reducerea risipei alimentare, în funcție de specificitatea fiecărei activități economice.

Vă voi da un exemplu din zona HoReCa. Sunt unele instituții ce spun că mâncărurile gătite, ciorbele speciale, au valabilitate 24 de ore. Nu scrie în nicio legislație din România acest element de valabilitate. Și am îndrumat agenții economici, că am avut o discuție mare vreodată la Consiliul Județean, să-și facă singuri validări. Aceste validări sunt niște lucruri foarte simple. Îți testezi organoleptic produsele respective în fiecare zi, le notezi într-un carnețel și vezi ce modificări există”, a declarat Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș.

Articole recente

Felicitare Liviu Năstase, primarul comunei Căteasca

Primăria Căteasca urează tuturor cetăţenilor din comună, care poartă...

Felicitare Ion Pîrnuță, primarul comunei Rucăr

Cu ocazia sărbătoririi Sfintei Maria, îmi îndrept cele mai...

Terenul de sport de lângă Liceul Tehnologic Mioveni este aproape de finalizare

Astăzi, 11 august, primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, a...

Tania Turtureanu, concert special la Crama Marcea. De unde pot fi achiziționate biletele

Crama Marcea de la Ștefănești, locul de vis unde...

Categorii de interes