Sorin Apostoliceanu: „Suntem singurii care putem scoate PSD din administraţie după 30 de ani”

Sorin Apostoliceanu, candidatul PNL la Primăria Piteşti, a fost prezent la conferinţa de presă a PNL Argeş de vineri 25 septembrie, expunându-şi aşteptările şi gândurile la finalul campaniei electorale.

 „M-am întâlnit cu foarte mulţi piteşteni, le-am aflat problemele şi le-am prezentat soluţiile pe care echipa PNL pentru Primăria Piteşti le propune. Le-am promis că vom respecta tot ce am promis în această campanie electorală. Sunt convins că vom avea sprijin din partea Guvernului pentru proiectele cu fonduri europene. Orice vot pentru Sorin Apostoliceanu este un vot pentru schimbare, pentru o administraţie profesionistă, pentru fonduri europene, este un vot pentru locuri de muncă mult mai bine plătite pentru tinerii noştri. Vă aşteptăm la vot. Suntem singurii care putem scoate PSD din administraţie după 30 de ani”, a declarat Sorin Apostoliceanu.

Articole recente

Focul lui Sumedru, la Ștefănești! Primarul Nicolae Velcea îi invită pe localnici să păstreze tradiția

Locuitorii orașului Ștefănești sunt invitați duminică, 25 octombrie, să...

Încă un drum modernizat în Dârmănești. Primăria continuă asfaltările în comună

Administrația locală din Dârmănești continuă programul de modernizare a...

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi în Argeș

Astăzi, 09.10.2026, AJOFM Argeș a organizat, la ”Argeș Mall”,...

Categorii de interes