Connections Consult va furniza către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) produse TIC pentru dotarea unui data room HPC (High Performance Computing), aferente unui proiect care urmărește implementarea unui sistem național de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic.
Valoarea contractului a fost estimată la 56,92 milioane de lei, fără TVA, pentru 6 luni, iar atribuirea s-a realizat pentru suma de 45,89 milioane de lei, fără TVA.
La licitația organizată de STS au participat și Maguay Computers și Metaminds. Produsele ce urmează a fi livrate în cadrul contractului sunt infrastructură procesare grafică (1 bucată), echipament de stocare de tip block (1 bucată), echipament de stocare de tip object (1 bucată), sistem de backup (1 bucată), switch management (6 bucăți) și switch leaf (12 bucăți).
STS mai are în derulare o licitație în cadrul acestui proiect, care urmărește cumpărarea de echipamente IT pentru amenajarea unui data room, contractul fiind estimat la 31,98 milioane de lei, fără TVA. Singura ofertă a fost depusă de Synotech Global Services Romania.





