Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, președinta Organizației Femeilor Social-Democrate și chestor al Camerei Deputaților, anunță că a votat marți, în Camera Deputaților, proiectul de lege privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viață”.
Inițiativa legislativă, depusă de senatorul PSD Robert Cazanciuc și deputatul Diana Tușa, urmărește montarea de lifturi în blocurile cu trei și patru etaje, acolo unde acestea lipsesc.
„Sunt oameni pentru care fiecare etaj urcat într-un bloc înseamnă un efort uriaș. Pentru unii, chiar imposibil. Mă gândesc la vârstnicii care ies din casă din ce în ce mai rar, la persoanele cu dizabilități care depind de ajutor și la părinții care urcă zilnic scările cu copiii în brațe”, a transmis Simona Bucura-Oprescu.
Potrivit deputatului de Argeș, programul ar putea îmbunătăți condițiile de viață pentru aproximativ 3,8 milioane de români care locuiesc în aproape 90.000 de blocuri fără lift.
Finanțarea investițiilor este prevăzută din fonduri europene, bugetul de stat și contribuții ale autorităților locale.
„Este un proiect despre demnitate, accesibilitate și grijă față de oameni. Pentru că acasă trebuie să fie ușor de ajuns. Pentru toți”, a subliniat parlamentarul PSD.
”Am votat azi în Camera Deputaților pentru adoptarea unui proiect de lege inițiat de senatorul PSD Robert Cazanciuc și de deputatul Diana Tuşa – programul național “Lift pentru viață”. Vorbim despre o inițiativă care poate schimba viața a aproximativ 3,8 milioane de români din aproape 90.000 de blocuri fără lift. Programul vizează blocurile cu 3-4 etaje și va fi finanțat din fonduri europene, bugetul de stat și contribuții locale. Este un proiect despre demnitate, accesibilitate și grijă față de oameni. Despre a face viața de zi cu zi mai ușoară pentru mulți dintre cei care ne sunt vecini, rude, prieteni, părinți ori bunici. Pentru că acasă trebuie să fie ușor de ajuns. Pentru toți!”, a transmis Simona Bucura-Oprescu.





