Se reiau concertele la Crama Marcea. Trupa Vița de Vie, concert special pe 8 mai

De ani de zile, Crama Marcea de la Ștefănești, un loc extrem de pitoresc, cu peisaje de vis și unde se produc vinuri excelente, a devenit un loc foarte căutat și apreciat de către iubitorii muzicii de calitate și ai atmosferei de neuitat. An de an, la Crama Marcea de la Ștefănești, crama aflată la cea mai mare altitudine din sudul României, au loc concerte începând din luna mai și până toamna târziu, cu trupa de prim rang ale muzicii românești. Și în acest an vor fi numeroase concerte.

Iar pe 8 mai, primul concert de la Crama Marcea va concerta Vița de Vie, una dintre cele mai iubite trupe românești.

Pe 8 mai, la Crama Marcea, fanii vor sărbători 30 de ani de muzică, energie și poveste ai uneia dintre cele mai iubite trupe din România. 

Prin vara lui ’96, Vița de Vie ne-a arătat butonul de volum. De atunci, tot ce-a făcut a fost să-l țină dat la maximum. În acest an, trupa schimbă prefixul: 30 de ani de muzică, energie și profesionalism de pus în ramă.

Devenită o trupă-simbil pentru rockul românesc, Vița de Vie a crescut alături de publicul său și a ridicat mereu ștacheta. De la concerte simfonice la show-uri imersive 360°, inegalabilul solist și fondator Adi Despot și colegii săi au demonstrat cu brio că poți fi serios în artă fără să-ți pierzi curajul, creativitatea și pofta de joacă. Iar dincolo de toate, rămâne aceeași pasiune sinceră pentru muzică și respectul pentru oameni. Și asta se simte la fiecare acord, la fiecare zâmbet și la fiecare bis.

Accesul la Crama Marcea va fi permis vineri 8 mai de la 17:00, iar concertul va începe de la 20:00. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul iabilet.ro, însă vor putea fi cumpărate și la intrare la Crama Marcea în ziua concertului. Și, alături de vinurile atât de speciale produse la Marcea, fanii vor putea gusta și preparatele culinare speciale, toate din producție proprie, de la ferma amenajată pe dealul Marcea de câțiva ani.

Iată și celelalte concerte deja stabilite pentru acest an la Crama Marcea: 15 mai – Rana; 22 mai – Coma; 5 iunie – Mihail; 22 iunie – The Mono Jacks; 3 iulie – Toulouse Lautrec; 10 iulie – White Mahala; 24 iulie – Luna Amară; 21 august – Tania Turtureanu; 11 septembrie – Proconsul.

Foto: Silviu Antone

Articole recente

Primăria Orașului Ștefănești, anunț important privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor

Reprezentanții Primăriei Ștefănești informează cetățenii că având în vedere...

Aurel Costache: Un prim pas pentru salvarea Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia”

Primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, salută inițiativa Sindicatului Autoturisme...

Pitești: Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” are o nouă sală de educație fizică!

Noua sală de educație fizică a Școlii Gimnaziale „Nicolae...

Cristian Gentea: 100 de ani de viață înseamnă o poveste care merită ascultată!

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a premiat-o azi, la...

Mioveni: Programul de transport public local va fi modificat pe anumite linii

Transport Activ Mioveni informează că, începând de miercuri, 26...

Categorii de interes