Se deschid ștrandurile din Pitești, începând cu 15 iunie!

Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că, începând de luni, 15 iunie 2026, se redeschid pentru public cele două ștranduri din oraș: Plaja Costache Negri și Ștrandul Trivale.

Plaja Costache Negri, situată în proximitatea Bazinului Olimpic, pune la dispoziția vizitatorilor șezlonguri și umbrele, bazine destinate atât agrementului, cât și practicării înotului în aer liber, precum și facilități dedicate copiilor. De asemenea, zona beneficiază de terasă, servicii de asistență medicală și supraveghere asigurată de personal specializat (salvamar).

Ștrandul Trivale, amplasat în vecinătatea Pădurii Trivale, oferă condiții similare de petrecere a timpului liber, cu bazine pentru adulți și copii, șezlonguri, umbrele, zonă de terasă, precum și servicii de asistență medicală și salvamar.

Programul de funcționare pentru ambele baze de agrement este zilnic, în intervalul orar 08:00 – 20:00, ultima intrare fiind permisă la ora 19:00.

Primăria Municipiului Pitești invită cetățenii să se bucure de facilitățile oferite, în condiții de siguranță și confort.

Articole recente

Felicitare Liviu Năstase, primarul comunei Căteasca

Primăria Căteasca urează tuturor cetăţenilor din comună, care poartă...

Felicitare Ion Pîrnuță, primarul comunei Rucăr

Cu ocazia sărbătoririi Sfintei Maria, îmi îndrept cele mai...

Terenul de sport de lângă Liceul Tehnologic Mioveni este aproape de finalizare

Astăzi, 11 august, primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, a...

Tania Turtureanu, concert special la Crama Marcea. De unde pot fi achiziționate biletele

Crama Marcea de la Ștefănești, locul de vis unde...

Categorii de interes