O unitate de învățământ de elită a Argeșului și României, Școala „Mihai Eminescu” din Pitești este constant un exemplu de bune practici, de proiecte majore implementate cu succes, ca și de elevi premiați la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale.
Ministerul Educației și Cercetării, prin Direcția Generală Echitate și Performanță în Învățământul Preuniversitar, a evaluat recent la Sfântu Gheorghe aplicațiile unităților de învățământ preuniversitar pentru Concursul Național „Școală Europeană”, ediția 2026.
În urma evaluării, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Pitești face parte din categoria selectă a instituțiilor de învățământ ce obțin distincția de ,,Școală Europeană”, un titlu ce presupune prestigiu național și recunoaștere instituțională, obținut în baza evaluării pe baza unor criterii precum coerența managementului școlar și impactul proiectelor asupra comunității, performanțele obținute în activitățile finanțate de UE, activităților de promovare a valorilor europene.
Competiția s-a adresat tuturor unităților de învățământ preuniversitar care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale (Erasmus+ 2014-2020 și Erasmus+ 2021-2027) și contribuie la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural, obiective asumate cu privire la realizarea Spațiului european al educației. Unitățile de învățământ și unitățile de educație extrașcolară câștigătoare ale concursului „Școala Europeană” sunt recompensate cu premii și distincția/certificatul „Școala Europeană”, încurajând astfel implicarea în programe ale Uniunii Europene/finanțate de Uniunea Europeană în domeniul educației și formării profesionale.
,,Este încununarea unui efort al muncii de ECHIPĂ”
Competiția „Școală Europeană” a constat în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra dezvoltării profesionale, a culturii organizaționale și a ethosului școlii. Odată obținut, certificatul „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.
,,Titlul de ,,Școală Europeană”, obținut în acest an de Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești reprezintă o reconfirmare la nivel național a calității actului educațional, a rezultatelor în domeniul implementării proiectelor europene, și a managementului performant la nivel instituțional.
Este încununarea unui efort al muncii de ECHIPĂ din ultimii anii, cu rezultate vizibile și măsurabile la nivel de evaluare externă, cu impact pentru comunitate, ce consolidează poziția și imaginea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești, la nivel local și național. Este, dacă vreți, un premiu pe care ni l-am ,,construit” singuri în timp, de care ne bucurăm în anul aniversării a ,,6 decenii de excelență educațională”. Le mulțumesc colegilor pentru implicare în atragerea, derularea sau coordonarea proiectelor ce au făcut obiectul evaluării, și în special echipei manageriale, Consiliului de administrație, Comisiei pentru Evaluarea și Asigurarea Calității, coordonatorului pentru proiecte școlare și extrașcolare și coordonatorului pentru proiecte internaționale, și nu în ultimul rând, asociației părinților elevilor școlii”, a declarat pentru FinanciarPress.ro directorul Marian Haiducu.





