SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni este prezentă la GREEN ENERGY & ROMENVIROTEC 2026, eveniment internațional dedicat energiei verzi, managementului deșeurilor, apei și soluțiilor smart city, desfășurat la Romexpo.
”Au fost prezentate câteva exemple de bune practici în domeniu. Alături de studiile de caz prezentate de Iridex Group (Inoveco), Eco Bihor și Ikea România, am prezentat și noi proiectul de compostare a nămolului de epurare și a biodeșeurilor provenite din toaletarea spațiilor verzi din oraș.
Tehnologia implementată la Mioveni presupune amestecarea nămolului cu material structural (resturi vegetale) pe o platformă de compostare cu aerare pozitivă, membrane semipermermeabile, senzori de temperatură și oxigen și monitorizare software a procesului. Pentru acest proces deținem două brevete de invenție OSIM.
S-a reușit astfel reducerea semnificativă a costurilor cu eliminarea nămolului rezultat din epurarea apelor uzate și producerea unui compost fertilizant de calitate superioară, care poate fi folosit cu succes în agricultură.
Concret, instalația noastră transformă nămolul dintr-un generator de cost, într-o sursă de venit. Rezultatele au demonstrat nu doar viabilitatea economică a proiectului, ci și beneficiile ecologice majore pe care le oferă.
Conferința a reunit reprezentanți ai Ministerului Mediului, Ministerului Agriculturii, Cancelaria Prim-Ministrului, Asociația Română a Compostului, ai mediului academic, operatori economici și specialiști în protecția mediului, într-un dialog aplicat despre soluții concrete pentru gestionarea biodeșeurilor și valorificarea compostului, în contextul noilor obiective legislative și al economiei circulare.
Pe agenda evenimentului s-au aflat și discuții referitoare la stadiul actual al legislației privind deșeurile biodegradabile (Legea 181/2020), pentru care nu există încă aprobate norme tehnice.
După încheierea conferinței, cei interesați au putut vizita standul nostru pentru a vedea fluxul tehnologic.
Ne găsiți și mâine în pavilionul B1, la standul 83.”, au transmis reprezentanții societății.





