Proiect de peste 55 milioane de lei pentru transportul public din Mioveni

Primăria orașului Mioveni a anunțat începerea implementării proiectului „Dezvoltarea mobilității urbane multimodale prin investiții destinate transportului public de călători în orașul Mioveni, județ Argeș”, finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027.

Proiectul, cu codul SMIS 350405, urmărește dezvoltarea unui sistem modern și sustenabil de transport public în Mioveni, prin investiții în infrastructură și mijloace de transport nepoluante. Obiectivul principal este crearea unui sistem de mobilitate urbană eficient, care să reducă impactul asupra mediului și să crească nivelul de confort și siguranță pentru călători.

În cadrul proiectului vor fi realizate mai multe investiții importante, printre care construirea sau modernizarea a 25 de stații de transport public, realizarea unei autobaze dotate cu dispecerat informatizat și achiziționarea a șase autobuze electrice ecologice.

De asemenea, proiectul prevede implementarea unui sistem de monitorizare video pentru creșterea siguranței în transportul public, dar și introducerea unui serviciu local de bike-sharing, care va oferi o alternativă modernă de mobilitate pentru locuitorii orașului.

Prin aceste investiții, autoritățile locale își propun și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 3%, contribuind astfel la tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon.

Valoarea totală a proiectului este de 55.392.664,89 lei (aproximativ 11,12 milioane euro). Din această sumă, 47.083.765,16 lei provin din fonduri ale Uniunii Europene, 7.201.046,43 lei din bugetul național, iar contribuția administrației locale este de 1.107.853,30 lei.

Proiectul a început în februarie 2026 și este programat să fie finalizat în ianuarie 2029.

Articole recente

Șeful Dacia se revoltă. „Nimic bun nu se întâmplă în țară”

Mihai Bordeanu, șeful Automobile Dacia, transmite unul dintre cele...

Modificări temporare în circulația autobuzelor care deservesc Ștefăneștiul

Călătorii din orașul Ștefănești sunt informați că, vineri, 5...

Pitești: Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz M4, M9, M9B și M15

Primăria Pitești anunță că în data de 5 septembrie...

Dezinsecție la Mioveni

Pentru limitarea acțiunii nocive a dăunătorilor asupra stării de...

Categorii de interes