Cu prilejul sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, a transmis un mesaj de felicitare și binecuvântare tuturor celor care își sărbătoresc onomastica în această zi.
Edilul a evidențiat importanța spirituală a Sfântului Ilie în tradiția creștin-ortodoxă, amintind că acesta este unul dintre cei mai mari proroci ai Vechiului Testament și un simbol al credinței, al curajului și al puterii divine.
„Astăzi, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai mari proroci ai Vechiului Testament, simbol al credinței neclintite, al curajului și al puterii divine, ocrotitor invocat pentru ploaie și belșug”, a transmis primarul Nicolae Velcea.
În mesajul său, edilul le-a adresat urări de sănătate și împlinire tuturor celor care poartă numele Sfântului Ilie sau derivate ale acestuia.
„Fie ca Sfântul Ilie să vă ocrotească, să vă dăruiască sănătate, liniște sufletească, împliniri și bucurii alături de cei dragi. Transmit cele mai sincere urări de bine tuturor celor care poartă numele Sfântului Ilie sau derivate ale acestuia. La mulți ani!”, este mesajul primarului orașului Ștefănești.
Sărbătorit anual pe 20 iulie, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este una dintre cele mai importante figuri ale calendarului ortodox, fiind considerat ocrotitor al recoltelor și aducător de ploaie în perioadele de secetă. Cu această ocazie, mii de români care poartă numele Ilie, Ilinca, Iliana sau alte derivate își sărbătoresc ziua onomastică.





