Cu prilejul Zilei Drapelului Național, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a adresat un mesaj de respect față de unul dintre cele mai importante simboluri ale României.
Edilul a evidențiat faptul că Tricolorul nu reprezintă doar un simbol oficial al statului, ci și o expresie a istoriei și a valorilor care au unit generații de români.
„În vremurile în care suntem preocupați doar de prezent, Ziua Drapelului ne amintește că avem rădăcini puternice, valori pe care trebuie să le apărăm și o responsabilitate comună față de viitorul copiilor noștri”, a transmis Cristian Gentea.
Primarul a făcut apel la cetățeni să onoreze Drapelul Național prin fapte, responsabilitate civică și grijă pentru comunitate, subliniind că patriotismul se exprimă și prin implicarea în dezvoltarea orașului și a societății.
Mesajul a fost încheiat cu urările adresate tuturor românilor de Ziua Drapelului Național.





