Primarul Cristian Gentea s-a ținut de cuvânt! A fost adoptată hotărârea privind reglementarea activităților de jocuri de noroc în municipiul Pitești

În urmă cu câteva săptămâni, primarul municipiului Pitești a ieșit public și a spus că după dezbaterea publică privind interzicerea desfășurării activităților de jocuri de noroc în Pitești și după îndelungi analize a luat hotărârea ca, la nivelul municipiului Pitești, să interzică în mare parte aceste activități,  care în prezent se găsesc la aproape orice parter de bloc, spunând că în perioada următoare va veni în fața Consiliului Local cu un proiect de hotărâre prin care va interzice într-o mare măsură aceste tipuri de activități care au distrus de-a lungul timpului numeroase destine.

Așa se face că astăzi, 23 aprilie, Consiliul Local al Municipiului Pitești s-a întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată, pentru a adoptat un pachet de măsuri privind reglementarea strictă a activităților de jocuri de noroc, la nivel local. Deciziile vin în contextul noilor prevederi legislative naționale și al preocupărilor legate de impactul acestor activități asupra comunității.

Principala măsură adoptată vizează interzicerea desfășurării jocurilor de noroc în locații fizice deschise publicului, cu excepția unor spații clar delimitate și controlate. Astfel, aceste activități vor mai putea funcționa, exclusiv, în:

            ●          structuri de primire turistice de tip hotel sau complex hotelier de minimum patru stele;

            ●          centre comerciale de mari dimensiuni, eligibile.

În acest sens, a fost aprobat și Regulamentul privind autorizarea activităților de jocuri de noroc, care stabilește condițiile de funcționare, procedura de autorizare, obligațiile operatorilor și mecanismele de control.

Operatorii economici vor putea desfășura activități doar dacă îndeplinesc cumulativ două condiții esențiale: deținerea licenței emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și obținerea unei autorizații de funcționare locală, emisă anual de autoritățile administrației publice locale.

Autorizația locală are o valabilitate de un an și poate fi retrasă, în cazul nerespectării obligațiilor legale sau al neplății taxelor. Taxa anuală pentru autorizare a fost stabilită la 2.500 lei/mp/an, calculată în funcție de suprafața efectivă destinată activității.

Lista centrelor comerciale eligibile unde pot funcționa astfel de activități include:

            ●          Argeș Mall – str. Tudor Vladimirescu, nr. 37;

            ●          Vivo Mall – Calea București, nr. 36;

            ●          Pitești Shopping Park – Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 180 B.

Pentru operatorii care desfășoară deja activități, sunt prevăzute perioade de tranziție, aceștia urmând să funcționeze până la expirarea autorizațiilor în vigoare, fără posibilitatea de reînnoire în alte locații decât cele permise.

Regulamentul introduce și obligații clare privind respectarea ordinii publice, afișarea autorizațiilor, plata taxelor și colaborarea cu autoritățile de control. Poliția Locală a Municipiului Pitești va avea atribuții în verificarea respectării acestor prevederi.

Adoptarea acestor măsuri are ca obiectiv limitarea extinderii necontrolate a activităților de jocuri de noroc, reducerea impactului social negativ și creșterea gradului de ordine și siguranță publică.

În paralel, Consiliul Local al Municipiului Pitești a aprobat și actualizarea Regulamentului de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al Primarului, pentru a asigura implementarea eficientă a noilor reglementări.

Articole recente

Felicitare Liviu Năstase, primarul comunei Căteasca

Primăria Căteasca urează tuturor cetăţenilor din comună, care poartă...

Felicitare Ion Pîrnuță, primarul comunei Rucăr

Cu ocazia sărbătoririi Sfintei Maria, îmi îndrept cele mai...

Terenul de sport de lângă Liceul Tehnologic Mioveni este aproape de finalizare

Astăzi, 11 august, primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, a...

Tania Turtureanu, concert special la Crama Marcea. De unde pot fi achiziționate biletele

Crama Marcea de la Ștefănești, locul de vis unde...

Categorii de interes