Aflat la primul mandat de primar al comunei Slobozia, Constantin Cojocaru arată frecvent, prin implicare, determinare și proiecte concrete că este un edil pentru care dezvoltarea comunității este prioritară.
Iar cel mai recent exemplu palpabil este reprezentat de faptul că în această săptămână primarul Constantin Cojocaru a semnat nu mai puțin de patru contracte de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, investiții ce vor moderniza infrastructura educațională și vor crește siguranța copiilor din toate școlile din comună.
Comuna Slobozia a obținut o finanțare de peste 5,6 milioane lei pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Primare nr. 2, prin Programul Național „Școli sigure și sănătoase”. Investiția va aduce condiții moderne pentru elevi și va crește calitatea actului educațional.
Prin al doilea contract, de peste 10,5 milioane lei, va fi finanțată consolidarea seismică și modernizarea Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu”, asigurând un mediu sigur și adaptat standardelor actuale pentru elevii comunei.
Un alt contract prevede modernizarea completă a Școlii Primare nr. 1, prin Programul „Școli sigure și sănătoase”. Lucrările includ reabilitări, îmbunătățirea siguranței și dotări moderne pentru elevi.
Cel de-al patrulea contract este legat de reabilitarea integrată a școlii gimnaziale, cu lucrări ample pentru eficiență energetică, modernizarea spațiilor și îmbunătățirea infrastructurii educaționale.





