La începutul lunii februarie, FinanciarPress.ro vă dezvăluia în premieră că un amplu control coordonat de către prefectul Ioana Făcăleață a scos la iveală faptul că patronii mai multor pensiuni de la Arefu deversau efectiv direct dejecțiile în râul Argeș, poluând astfel una dintre cele mai importante ape curgătoare ale României.
Iar reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au confirmat pentru FinanciarPress.ro că au pe rol patru dosare penale în acest sens, dosare preluate de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
Dosarele penale preluate s-au constituit pe baza constatărilor rezultate cu ocazia verificărilor efectuate la mai multe pensiuni având ca obiecte de activitate prestarea de servicii de cazare, restaurant şi săli de evenimente, situate în comune aflate în zona Arefu.
Din prime verificări, au fost constatate de către organele de control, în cadrul acţiunilor recente privind verificarea evacuărilor ilegale de ape menajere sau industriale uzate în zona montană a judeţului Argeş, deficienţe precum: existenţa unor bazine vidanjabile de colectare a apelor uzate, lipsite de etanşeitate laterală şi de fund, cu risc de infiltrare direct în sol a conţinutului; o diferenţă mare între volumul de apă potabilă consumată şi volumul de ape uzate vidanjate; lipsa unor activităţi de vidanjare desfăşurate în ultimii ani, aspecte ce urmează a fi verificate şi clarificate în cadrul procesual penal.





