gavrilescu_arges.jpgMinistrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat azi, la Titu, lansarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus 2019, înscrierile urmând să înceapă vineri, 12 aprilie. Întârzierea a fost cauzată de mici modificări ale programelor, printre care renunțarea la obligativitatea ca mașinile reciclate să aibă ITP valabil.

"Pentru că suntem în anul 2019, care am spus că este anul de debut pentru pornirea în adevăratul ens al cuvântului al motoarelor reciclării în România şi pentru că dorim ca aceste autovehicule vechi să fie duse acolo unde trebuie şi fiecare componentă să poată să fie reciclată, am hotărât acum două săptămâni ca ITP să fie scos din ghidul de finanţare, astfel încât tot ce e vechi de care nu ne mai putem folosi, dar care are capacitatea să fie reciclat să poată fi reciclat. Am promis data de 5 pentru lansarea proiectului şi a programului Rabla, dar scoţând ITP şi respectând legea a trebuit să întârziem câteva zile, dar cred că totuşi românii se bucură că azi noi lansăm cel mai longeviv program guvernamental", a afirmat Gavrilescu.

Ea a precizat că înscrierile în program vor începe vineri şi şi-a exprimat speranţa ca suma prevăzută în buget, de 350 de milioane de lei, să poată fi dublată.

"Le spun tuturor românilor că de vineri, din data de 12 se pot deja înscrie în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Le doresc succes să-şi cumpere o maşină nouă. Îmi doresc aşa cum am făcut şi anul trecut să reuşim cu ajutorul Guvernului să dublăm suma pe care acum o avem înscrisă în buget, de 320 milioane lei pentru circa 35.000 de prime de casare. Îmi doresc foarte mult ca programul pe care azi îl lansăm să se dovedească şi în această ediţie a fi unul iubit de români şi care să poată să aducă un plus din toate punctele de vedere pentru noi toţi", a subliniat ministrul Mediului.

Graţiela Gavrilescu a precizat că va fi păstrată şi anul acesta prima de casare de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice.

 

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro