- Monday, 04 January 2021
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 3403
Având în vedere că în izolatorul mare din structura Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Pitești se desfășoară campania de vaccinare împotriva COVID-19, începând cu data de 4 ianuarie 2021, recoltarea probelor pentru detecția noului Coronavirus (testele la cerere) se va realiza într-unul din containerele amplasate în curtea unității sanitare, se arată într-un comunicat al instituției. Reamintim că încă de pe 16 iulie 2020, la Spitalul Județean de Urgență Pitești se efectuează, și la cerere, teste pentru detecția noului coronavirus. Recoltarea probelor se realizează de către personalul sanitar din cadrul instituției, în zilele de luni, miercuri și vineri, în intervalul orar 8:30- 11:00. Probele sunt procesate de către personalul din cadrul Compartimentului de Biologie Celulară și Moleculară al Serviciului de Anatomie Patologică al SJU Piteşti. Programările se pot face on line, pe site-ul instituției, accesând www.sjupitesti.ro. Programarea se realizează obligatoriu nominal. Se pot realiza mai multe programări cu aceleași date doar în cazul în care o persoană programează mai mulți membri ai aceleiași familii. Pentru programări multiple (cu aceleași date de contact) persoana va fi contactată telefonic pentru confirmare. În lipsa acestei confirmări programarea poate fi anulată. După realizarea programării persoana va primi un e-mail de confirmare în circa 1-5 min (e important să se verifice și folderul „spam”).
Taxele aferente sunt încasate de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-11:00, la Biroul de informații din Ambulatoriul de Specialitate al unității sanitare (fosta Policlinică). Costul unui test pentru detecția COVID - 19, la cerere, este de 280 de lei. Plata se va efectua numai în numerar, în baza confirmării programării (listată sau electronic).
Buletinul cu rezultatul testului se transmite electronic, în limba română, dar și în limba engleză, la cerere, prin intermediul adresei de e-mail ce a fost comunicată, în cel mult 48 de ore.
Popular Articles
- Most read
Publicitate