DaciaNoi.jpg

 

Toate modelele noi ale Dacia care vor fi lansate vor avea începând din anul 2022 şi opţiunea unei motorizări hibride. Cel puţin asta susţine Mihai Bordeanu, director de marketing pentru Dacia în cadrul Grupului Renault. Acesta a exclus, totodată, posibilitatea introducerii unui motor diesel pentru cele trei noi modele, care vor fi comercializate doar cu motorizări pe benzină sau benzină şi GPL. Cea de-a treia generaţie de vehicule Dacia va fi produsă în cele trei situri tradiţionale. La Piteşti vor fi produse noul Logan şi noul Stepway, la Uzina Tanger din Maroc vor fi produse noul Stepway şi noul Sandero, iar la uzina de la Casablanca vor fi asamblate toate cele trei modele.  

Surse din piaţă spun că hibridizarea modelelor Dacia este oarecum obligatorie pentru că în curând vor intra în vigoare noile norme de poluare, respectiv cele Euro 7. Drept urmare, modelele Dacia au, mai nou, o concepţie tehnică modulară, care permite începerea cu specificaţiile ieftine, dar şi accederea, la acelaşi model, la specificaţiile înalte, de ultimă oră, cu preţul de rigoare, evident. Din această ultimă categorie vor face parte şi variantele hibrid ale modelelor Dacia. Mai mult,  Dacia Duster va fi înlocuită cu un model 100% nou care va respecta de la lansare standardul Euro 7, iar viitorul SUV va renunţa la motorul diesel 1.5 Blue dCi în favoarea sistemului hibrid non-plug-in E-Tech de 140 CP.

Din punct de vedere al siguranţei, noile Logan, Sandero, Sandero Stepway, dar şi viitorul Duster au dotări care nu prea erau de conceput la Dacia. Astfel, alături de limitatorul de viteză şi de sistemul ESP de ultimă generaţie, precum şi de regulatorul de viteză cu comandă la volan, disponibile în funcţie de nivelul de echipare, se regăsesc şi sisteme de asistenţă la conducere de ultimă generaţie - frânare automată de urgenţă (un radar plasat în partea frontală, care acţionează automat frâna dacă sesizează un obstacol), senzor de unghi mort, asistenţă la parcare sau asistenţă la plecările din rampă.

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.