Logan.jpgCei interesați de confortul unei Dacia Logan care se conduce ca o automată au la dispoziție o cutie robotizată sau pilotată Easy-R. Aceștia trebuie să știe că un astfel de Logan se conduce ca o automată obișnuită. Nu există pedală de ambreiaj. Cutia robotizată sau pilotată este un hibrid între cea manuală și cea automată. Pentru a o face să funcționeze fără intervenția șoferului, inginerii de la Dacia au instalat trei piese noi în transmisia manuală. Este vorba despre un actuator electromecanic de schimbare a treptelor, un actuator de cuplare și decuplare a ambreiajului și o unitate de control dotată cu computer. Doar 10 kilograme cântăresc cele trei piese împreună.

Foarte ușor de condus

Mașina pleacă singură de pe loc atunci când este în Drive (D) sau în Reverse (R). Șoferul va trebui doar să ridice piciorul de pe pedala de frână. Cel aflat la volan va primi, în locul schimbătorului clasic al mașinilor cu transmisie automată, un levier care îi permite, la nevoie, și să ruleze în modul Manual (M), schimbând treptele astfel: în față (minus) pentru retrogradare), în spate (+) pentru treaptă superioară. Nu există însă Parking (P), așa că șoferul va trage automat frâna de mână atunci când va dori să staționeze.

Diferență mică de preț față de varianta manuală

Dacia Logan cu transmisie Easy-R poate fi comandată începând de la linia de echipare Laureate și are un preț de pornire de 11.200 de euro. Costă cu doar 500 de euro mai mult decât aceeași versiune cu transmisie manuală. Dacia cu cutie robotizată este în versiune TCe 90 cu motor pe benzină și 90 de cai putere. Constructorul de la Mioveni îi trece în cont un consum urban de 5,9-6,3 l/100 km, un consm extraurban de 4,7-4,8 l/100 km, un consum mixt de 5,2-5,4 l/100 km.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.