Noua lege a salarizării scade veniturile profesorilor cu 20%

După mai multe runde de negocieri cu mai multe guverne, din ultimii 3 ani, profesorii au acceptat soluțiile de compromis, inclusiv eliminarea sporurilor, crezând în promisiunea executivului de includere a sumelor reprezentate de sporuri în viitoarea grilă de salarizare. Surpriza lor a venit acum, când au constatat că salariile nu mai includ nimic din ceea ce reprezentau înainte sporurile deja tăiate, iar veniturile le scad, în medie cu 20%, în condițiile în care au crescut și continuă să crească toate prețurile, iar viitoarele lor salarii nici măcar nu se indexează cu rata inflației. Practic, profesorii pierd tot ceea ce au negociat până acum cu fostele guverne. Primul protest organizat de sindicatele din educație va avea loc miercuri, 28 aprilie, în fața Ministerului Educației, în aceeași zi cu mitingul confederațiilor sindicale care va fi în Piața Victoriei.

Federațiile sindicale din învățământ ies în stradă, reclamând situația actuală în care „Guvernul României îngroapă educația”, diminuând veniturile profesorilor, în loc să le crească – așa cum li s-a promis cadrelor didactice. Mai mult, sindicatele au constatat că noul proiect de modificare legislativă încalcă alte legi în vigoare, mai ales prevederile din Legea învățământului preuniversitar.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” constată, cu profundă revoltă, că varianta de proiect a noii legi a salarizării unitare (variantă apărută în mass-media și nediscutată cu sindicatele) reprezintă o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, o sfidare a angajamentelor asumate față de organizațiile sindicale și o dovadă incontestabilă că Guvernul României, Președintele României și partidele politice îngroapă educația, în loc să o trateze ca pe fundamentul pe care se construiește viitorul unei națiuni. (…) Draftul ignoră prevederile OUG nr. 57/2023, act normativ care stabilește fără echivoc baza de calcul pentru salarizarea din învățământ, raportată la salariul mediu brut pe economie pentru profesorul debutant”, transmit sindicatele, subliniind că realitatea constatată în document contrazice declarațiile publice ale ministrului Educației, Mihai Dimian, conform cărora „profesorii trebuie să aibă salarii motivante, care să reflecte importanța muncii lor”.

Sindicatele spun că dacă s-ar fi aplicat legea învățământului, salariul unui profesor debutant ar fi trebuit să atingă, în anul 2026, un nivel de aproximativ 8.600 de lei brut, însă în proiectul propus de Ministerul Muncii, acest prag nu este respectat. Noul proiect de lege mai face și „o aplatizare inacceptabilă a salariilor, raportul dintre salariile celor spre final de carieră și cele ale profesorilor debutanți fiind anormal de mic”, arată federațiile sindicale.

Grilele actuale de salarizare, așa cum au fost propuse pentru viitoarea lege, aduc o mică majorare la salariul de bază, dar nu acoperă sporurile pierdute de foarte multe cadre didactice. Rămân doar sporul de handicap și sporul pentru condițiile grele de muncă, acolo unde se justifică. Restul sporurilor dispar, dar ultima negociere pe care sindicatele din educație au avut-o cu executivul prevedea transferul sumelor reprezentând sporurile în salariul de bază – ceea ce nu se va întâmpla, conform documentului analizat de sindicate.

În plus, pe 2 iulie 2027, când posibil vor intra în vigoare noile grile de salarizare, vor fi trecut 3 ani de la ultima majorare salarială, adică profesorii nu câștigă nimic în plus la salariu, nici dacă nu beneficiau de sporuri. 

Mai rămân gradațiile de vechime în muncă, reprezentând aceleași procente ca și până acum: de 7.5%, 5%, 5%, 2.5% și 2.5%. De asemenea tranșele noi de vechime în învățământ din Legea 153/2017 rămân neschimbate. În medie, cadrele didactice și-au calculat o pierdere de circa 20%, dar pentru unii, scăderea veniturilor poate ajunge la 40%.

De exemplu, un profesor care beneficia de spor pentru vechime în muncă, spor de doctorat și alte sporuri –  special, merit, dirigenție, simultan, rural, practică, penitenciar, neuropsihic – aproape își dubla veniturile cu aceste sporuri care se elimină, fără a fi incluse în salariul de bază, iar mica majorare din grila viitoarei legi a salarizării nu acoperă toate pierderile de circa 40-45%.

Mulți dintre acești profesori au declarat, de când se discută eliminarea sporurilor, că vor pleca din sistem, pentru că nu le mai aduce beneficii și nu pot accepta o diminuare a veniturilor atât de mare.

Sindicatele solicită respectarea integrală a prevederilor OUG nr. 57/2023 privind baza de calcul a salarizării personalului didactic și corectarea de urgență a proiectului de lege a salarizării unitare apărut în spațiul public, în concordanță deplină cu angajamentele asumate față de sindicate și față de instituțiile financiare internaționale.

Articole recente

Plecări voluntare la Dacia. Angajații, invitați să plece prin compensații

Automobile Dacia lansează de astăzi un nou program de...

„Focul lui Sumedru”, la Bascov. Spectacol folcloric și tradiție, pe 25 octombrie

Tradiția se păstrează la Bascov, unde duminică, 25 octombrie...

Din dragoste de animale. Comuna Slobozia, în topul sterilizărilor de câini și pisici

De mai mulți ani, comuna Slobozia este un exemplu...

Argeș: Controale inopinate pentru verificarea respectării normelor de securitate la incendiu

În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din...

Simona Bucura-Oprescu, alături de Sorin Grindeanu la Cotroceni. PSD propune un Guvern condus de liderul partidului

Consultările de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou...

Categorii de interes