Moștenitorii care dezbat și finalizează sucesiuni vor beneficia de o prelungire a termenului de 2 ani în care sunt scutiți de la plata impozitului de 1% din valoarea masei succesorale, dacă intervalul de doi ani se încheie în această perioadă, în care sistemele informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) sunt nefuncționale din cauza unui atac cibernetic.
Astfel, nu se va datora impozit pe moștenire pentru succesiunile dezbătute și finalizate până la data de 30 septembrie 2026 inclusiv, în situația în care termenul de doi ani de la data decesului autorului succesiunii se împlinește în perioada 14 iulie – 30 septembrie 2026. Senatul a votat o modificare legislativă în acest sens, proiectul de lege urmând să se ducă acum la Camera Deputaților pentru votul final.
În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul de 2 ani, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
„Întrucât, ca urmare a atacului cibernetic care a scos din funcțiune, începând cu data de 14 iulie 2026, sistemele informatice ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), nu s-au putut instrumenta și încheia acte juridice având ca obiect transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire, situație care poate conduce la depășirea termenului de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii și la obligația de plată a impozitului de 1% calculat la valoarea masei succesorale, se impune introducerea unor dispoziții derogatorii potrivit cărora, persoanele aflate în astfel de situații să poată beneficia de scutirea de impozit potrivit legii. Astfel, ținând cont și de sesizările UNNPR în legătură cu aceeași problematică, se propune ca pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire, să nu se datoreze impozit pentru succesiunile dezbătute și finalizate până la data de 30 septembrie 2026 inclusiv, în situația în care termenul de doi ani de la data decesului autorului succesiunii se împlinește în perioada 14iulie – 30 septembrie 2026”, arată senatorii care au propus modificarea.





