Modernizarea tronsoanelor din Argeș de la calea ferată Pitești-București e aproape gata. Când va fi tot traseul finalizat

În urmă cu peste doi ani, în februarie 2024, CFR începea lucrările de modernizare a căii ferate Pitești-București, inclusiv pe porțiunea Călinești – Golești – Pitești. Măsura a fost luată pentru a avea cât mai multe porțiuni unde trenurile pot atinge viteza 120 km/h.

Valoarea proiectului de reabilitare se ridică la 82,13 milioane lei, fără TVA, din fonduri nerambursabile PNRR.

Și după cum au declarat reprezentanții CFR pentru FinanciarPress.ro, lucrările de modernizare pe tronsoanele din Argeș, mai precis Călinești-Golești și Golești-Pitești au depășit în prezent procentul de 98%, urmând a fi finalizate cel târziu pe 15 mai.

În ceea ce privește modernizarea restului traseului de cale ferată, până la Chitila, oficialii CFR spun că aceasta va fi gata până la începutul lui decembrie 2026.

Ceea ce înseamnă că după foarte mulți ani și nenumărate întârzieri, trenurile vor putea circula la o viteză mult mai mare pe ruta Pitești-București.

Articole recente

Mioveni: Testare gratuită pentru sănătatea ficatului, în zona Făget

Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) și Institutul Clinic Fundeni, în...

Viituri şi depăşiri ale cotelor de atenţie pe râuri din 18 bazine hidrografice, până sâmbătă la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA)...

Pitești: Fără drumuri la ghișee pentru eliberarea certificatelor fiscale

Începând cu data de 07 august a.c. este funcțională...

Categorii de interes