Un nou moment important pentru proiectul Autostrada Sibiu–Pitești este programat pentru marți, când va avea loc străpungerea tunelului Robești, situat pe secțiunea montană Boița – Cornetu, pe Valea Oltului. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Transporturi, Horațiu Cosma.
Tunelul, început în luna octombrie a anului trecut, are o lungime de aproximativ 900 de metri și reprezintă una dintre lucrările complexe de pe acest tronson de autostradă. Pentru realizarea lui au fost excavate circa 200.000 de metri cubi de rocă, fiind utilizate aproximativ 70 de tone de explozibil. De asemenea, construcția a implicat turnarea a 60.000 de metri cubi de beton și utilizarea a aproximativ 4.000 de tone de oțel.
Tunelul Robești devine astfel al doilea tunel străpuns pe autostrada Sibiu – Pitești, după cel realizat în zona Curtea de Argeș, conform economica.net.
Secțiunea montană Boița – Cornetu este una dintre cele mai dificile din întregul proiect, având o lungime de peste 31 de kilometri, cu șapte tuneluri care însumează aproximativ 5 kilometri și 48 de poduri și viaducte. În total, lucrările presupun peste 15 milioane de metri cubi de săpături și umpluturi.
Potrivit oficialilor, lucrările sunt în desfășurare pe aproximativ o treime din sectoarele montane dintre Boița și Tigveni, iar în această vară ar urma să fie finalizate procedurile de mediu și emise autorizațiile necesare pentru continuarea șantierelor.
Tot în perioada următoare este estimată și deschiderea circulației pe secțiunea Curtea de Argeș – Tigveni, unde va fi inaugurat primul tunel forat de autostradă din România.





