Judecătoria Pitești funcționează în sistem de avarie din cauza lipsei acute de judecători. Câte posturi sunt vacante și ce trebuie făcut

Din cauza suspendării concursurilor de admitere în magistratură, suspendare valabilă până pe 31 decembrie 2026, Judecătoria Pitești este una dintre cele 49 de judecătorii din țară ce funcționează în sistem de avarie, fiind confruntată cu o lipsă acută de judecători. Concret, Judecătoria Pitești este pe locul 5 în țară ca număr de posturi de judecători vacante, nu mai puțin de 11 din schema de 40 de posturi, după Judecătoriile Botoșani, Galați și Târgu Jiu ( câte 13 posturi vacante) și Judecătoria Giurgiu (12), activitatea și eficiența fiind foarte afectate, iar încărcătura de dosare per judecător fiind una foarte mare.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat public în această săptămână Guvernului României adoptarea de îndată a măsurilor necesare deblocării concursurilor de admitere în magistratură, suspendate pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026, astfel cum s-a procedat în alte domenii de activitate, precum domeniul sănătăţii sau educaţiei, realizarea actului de justiţie având o importanţă socială cel puţin egală.

În condiţiile unui deficit de judecători de aproximativ 15% în luna ianuarie 2026, fiind vacante 751 de posturi de judecător dintr-o schemă naţională de 5070 de posturi, buna funcţionare a justiţiei în vederea realizării unui act de justiţie de calitate este extrem de afectată.

Astfel, instanţele din România se află pe primul loc în Uniunea Europeană ca volum de activitate, în cursul anului 2025 fiind înregistrate aproximativ 3,6 milioane de dosare pe rolul instanţelor judecătoreşti, care au fost gestionate în condiţiile unui deficit de judecători situat în jurul procentului de 20% pe tot parcursul anului de referinţă.

Articole recente

Lucrări de reparații pe Bd. Republicii, în Pitești

Astăzi, 7 octombrie 2026, începând cu ora 22:00, vor...

Facturile la energie electrică vor fi cu peste 20% mai scumpe iarna aceasta față de iarna trecută

Facturile la energie electrică vor resimți o scumpire centrală...

Persoanele care hrănesc urșii aflați în libertate pot fi amendate cu până la 30.000 lei

egislația ce reglementează metodele de intervenție imediată pentru prevenirea...

Categorii de interes