ITM Argeș anunță controale în perioada caniculei. Angajatorii sunt obligați să protejeze salariații

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș avertizează angajatorii că au obligația de a lua măsuri pentru protejarea salariaților care lucrează în condiții de temperaturi extreme și anunță intensificarea controalelor în perioada următoare.

Potrivit instituției, măsurile devin obligatorii atunci când temperaturile depășesc 37 de grade Celsius sau când indicele temperatură-umezeală atinge un nivel echivalent.

Conform prevederilor O.U.G. nr. 99/2000, angajatorii trebuie să reducă intensitatea activităților fizice și, acolo unde este posibil, să adapteze programul de lucru astfel încât angajații să nu fie expuși timp îndelungat la soare între orele 11:00 și 16:00.

De asemenea, firmele sunt obligate să asigure pauze în spații umbrite sau răcoroase, apă minerală – între 2 și 4 litri pentru fiecare salariat pe schimb –, ventilarea corespunzătoare a locurilor de muncă și echipamente de protecție, precum pălării și îmbrăcăminte ușoară.

ITM Argeș recomandă și monitorizarea stării de sănătate a lucrătorilor în perioadele de caniculă prelungită, precum și informarea acestora cu privire la riscurile generate de temperaturile ridicate.

Inspectorii de muncă anunță că vor verifica modul în care angajatorii respectă aceste obligații, iar nerespectarea prevederilor legale poate atrage sancțiuni contravenționale.

Articole recente

Felicitare Liviu Năstase, primarul comunei Căteasca

Primăria Căteasca urează tuturor cetăţenilor din comună, care poartă...

Felicitare Ion Pîrnuță, primarul comunei Rucăr

Cu ocazia sărbătoririi Sfintei Maria, îmi îndrept cele mai...

Terenul de sport de lângă Liceul Tehnologic Mioveni este aproape de finalizare

Astăzi, 11 august, primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, a...

Tania Turtureanu, concert special la Crama Marcea. De unde pot fi achiziționate biletele

Crama Marcea de la Ștefănești, locul de vis unde...

Categorii de interes