Irina Pilipouțanu, eleva eminentă din Pitești care a obținut premiul I la olimpiada națională de matematică: ”Nu număr orele în care lucrez zilnic. Cumva număr ce valoare obțin în fiecare zi” EXCLUSIV

La începutul lunii aprilie, la Drobeta Turnu Severin a avut loc olimpiada națională de matematică pentru gimnaziu. Iar o elevă eminentă din Pitești a reușit o performanță excepțională. Este vorba de Irina Pilipouțanu, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Pitești, care a obținut premiul I și medalia de aur (100 de puncte – maximum de puncte).

FinanciarPress.ro a stat de vorbă cu Irina Pilipoutanu, o elevă de nota 10 care strălucește an de an la olimpiada națională de matematică.

După cum povestește Irina, pasiunea sa pentru matematică s-a născut încă de când era mică: ”Mi-au plăcut atât matematica, cât și româna. Am avut o pasiune pentru lectură, dar îmi plăceau și problemele interesante din culegeri. Acele probleme mă atrăgeau cel mai mult pentru că aveau o idee frumoasă în spate, nu erau monotone și cumva evidențiau frumusețea matematicii”.

Irina Pilipouțanu a participat pentru prima oară la olimpiada națională de matematică în clasa a V-a. Și a obținut premiul al III-lea și medalia de aur.

”Aveam emoții foarte mari atunci, la prima participare. Am mers de atunci în fiecare an la olimpiada națională de matematică, dar participarea din clasa a V-a mi-a rămas cel mai profund în memorie”, povestește Irina.

Eleva de excepție din Pitești a avut reușite la vârf în fiecare an la olimpiada națională de matematică: clasa a VI-a – premiul I și medalie de aur; clasa a VII-a – premiul al II-lea și medalie de aur; clasa a VIII-a – premiul I și medalie de aur.

”În clasa a VI-a, când am luat premiul I, a fost cumva o împlinire a unui vis”, mai spune Irina Pilipouțanu.

Legat de cât s-a pregătit în acest an pentru olimpiada națională de matematică unde a obținut punctaj maxim, Irina a dat un răspuns special: ”Nu număr orele pe care lucrez zilnic. Cumva număr ce valoare obțin eu în acea zi, ce am învățat în acea zi, ce tehnici și idei noi am văzut. Pentru că într-o zi pot să stau 8 ore la birou, dar să am o zi mai puțin bună, să mă concentrez mai greu, să nu fac la fel cum aș putea face în două ore, dacă am un curs și ne explică cineva un concept mai avansat. Depinde mai mult ce câștigi decât cât stai la birou”.

Irina mărturisește că cel mai mult o atrag la matematică în special problemele de la olimpiade: ”Cred că sunt diferite față de cele de clasă, unde se pune mult accentul pe stăpânirea foarte bună a unei tehnici, aproape mecanic. Nu vreau să generalizez, adică sunt probleme frumoase și la nivel de clasă. Dar în special la olimpiade, sunt tocmai problemele acestea care au o idee elegantă în spate, care nu îți vine neapărat ușor, dar odată ce îți vine rezolvă problema într-un mod frumos”.

Premiantă la olimpiada națională de matematică, Irina Pilipouțanu poate intra la absolut orice liceu din România și spune că prima opțiune ar fi Colegiul Național I.C. Brătianu din Pitești, dar că mai are timp să se gândească.
Irina are numai cuvinte de recunoștință pentru susținerea părinților și a profesorilor.

”A contat enorm susținerea părinților mei și a profesorilor. Singură nu aș fi putut să ajung unde sunt acum. Au fost enorm de multe persoane care m-au susținut și m-au îndrumat. A fost un cumul de factori pozitivi”, mai precizează Irina Pilipouțanu.

Articole recente

Un Parchet din Argeș are mai multe dosare cu autor necunoscut decât 10 județe din țară

Inspecția Judiciară a făcut publice recent datele unui amplu...

Sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Barbu” din Pitești, reabilitată integral

Astăzi, 14 august, au fost recepționate lucrările de reabilitare...

Pitești: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor în containerele îngropate

Cum se folosesc containerele îngropate? Apăsați pedala din dreapta jos...

Categorii de interes