Ion Mînzînă: ”La Spitalul Județean Argeș, care financiar stă mai bine ca niciodată, avem medici extraordinari”

Prezent marți 27 ianuarie la prezentarea conferinței de bilanț a Spitalului Județean Argeș, Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, a ținut să sublinieze managementul extrem de performant de la această unitate spitalicească, ca și profesionalismul de top al medicilor.

”Dincolo de anumite lipsuri și deficiențe, la Spitalul Județean Argeș avem medici extraordinari pe anumite secții! Financiar, spitalul stă mai bine ca niciodată și urmează investiții uriașe! Argeșul este singurul județ din țară în care Consiliul Județean are în administrare nouă spitale. SINGURUL. Din cele nouă, șapte sunt pe profit, iar celelalte două mai au o serie de facturi în curs de închidere. Gândiți-vă că, în acest prim an al echipei conduse de Adrian Dumbravă (echipă din care fac parte directorul medical Ștefan Costin, directorul de îngrijiri medicale Cornelia Dinculescu și directorul financiar- contabil Isabela Din), Spitalul Județean de Urgență Pitești a reușit să crească veniturile cu 25%, în condițiile în care tarifele nu au mai crescut din 2022, iar prețurile la medicamente, utilități și la toate celelalte au crescut constant. Aceste venituri au provenit din eficientizare, din creșterea numărului de servicii prestate și a numărului de pacienți”, precizează Ion Mînzînă.

În ceea ce privește investițiile de la Spitalul Județean, Zona UPU și Ambulatoriul sunt exemple la nivel regional. Secția de angiografie, la fel, se află la un nivel foarte ridicat. Este în lucru Laboratorul de Radioterapie, ce va veni în sprijinul pacienților oncologici și se va investi în modernizarea ATI.

”În față avem o altă provocare, aceea de a consolida clădirea Spitalului Județean, pentru care avem toate avizele necesare. Va trebui însă să organizăm foarte bine activitatea, astfel încât actul medical să nu aibă de suferit. Luăm în calcul inclusiv o construcție modulară, pentru că trebuie să mutăm anumite secții. Avem secții cu oameni pregătiți, cum puțini găsești nu doar în România, ci și în străinătate. Gândiți-vă la echipa de la Neurochirurgie, și mă bucur să aud că se dorește modernizarea secției din fondurile spitalului. Secția de Neonatologie a fost premiată la nivel național și are o colaborare extraordinară cu Spitalul Marie Curie din Capitală. Nu mai vorbesc de echipa de la cardiologie intervențională, o echipă pe care și-ar dori-o orice spital din țară, cu doctorii Elvis Boțu, Cătălin Ușurelu și Gabriel Stănică. Eu sunt mândru de acești oameni. Sunt mândru de toți cei care încearcă, zi de zi, să își facă treaba cu credință”, adaugă Ion Mînzînă.

Articole recente

Primarul Aurel Costache, în fruntea unei delegații a orașului Mioveni la ”Topul Firmelor Argeșene”

Reprezentanții Primăriei Mioveni și ai societăților Servicii Edilitare pentru...

Noi decizii privind traficul din Pitești

Comisia de circulație a analizat 36 de solicitări privind...

Atenție! Se execută trageri în poligonul temporar din Mioveni

Atenție! Se execută trageri în poligonul temporar din Mioveni Primăria...

Screening gratuit pentru depistarea precoce a cancerului colorectal în orașul Mioveni

Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19...

SEdC Mioveni, premiată la Gala „Topul Firmelor din Argeș”!

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni a obținut locul al...

Categorii de interes