Ioana Făcăleață, unul dintre cei mai performanți prefecți pe care i-a avut Argeșul, și-a dat demisia din funcție

Ar putea fi o imagine cu Mormântul soldatului necunoscutIoana Făcăleață, considerată de mulți argeșeni drept unul dintre cei mai buni prefecți pe care i-a avut județul în ultimii ani, și-a depus astăzi demisia din funcție. Decizia vine în contextul ieșirii PSD de la guvernare și al destrămării coaliției care a susținut actualul Executiv condus de Ilie Bolojan. Prin plecarea sa se încheie un mandat activ, construit pe muncă, empatie și apropiere reală de cetățeni.

 

”Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.
Mandatul meu a avut la bază susținerea politică a PSD, partidul din care fac parte, a coaliției care m-a propus, care a format Guvernul și a proiectului de guvernare pentru care am primit încrederea de a reprezenta Executivul în județ. În momentul în care acest proiect comun și această coaliție de guvernare nu mai există, este firesc și onorabil să îmi dau demisia.
Au fost un an și două luni pline de provocări, cu situații dificile, cu decizii grele, cu multă muncă, cu asumare și fermitate, dar și cu zâmbete și satisfacții. Am știut de fiecare dată că în urma deciziilor luate au fost protejați oameni, s-au schimbat destine, s-au rezolvat probleme, am prevenit altele, iar siguranța și bucuria oamenilor mi-au oferit cea mai mare satisfacție.
Am decis să fiu un altfel de prefect, să fiu acolo unde oamenii au nevoie, să fiu alături de cei care își riscă viața pentru a salva alte vieți, să văd problemele din teren indiferent de anotimp, zi sau oră, să am ușa deschisă pentru toți cetățenii. Am ales fiu pe teren și ziua și noaptea, și de Paști, și de Crăciun și de Anul Nou, să am telefonul deschis 24 de ore din 24, pentru că problemele oamenilor nu apar în timpul programului de lucru. Am dorit ca argeșenii să aibă siguranța că pot cere și primi ajutorul oricând.
Am decis să deschid instituția la dialog, la colaborare, la construcție. Nu am fost de acord sa atac decizii doar de dragul puterii, nu am ordonat controale inutile, nu am distrus ce au construit alții, nu am aruncat cu noroi în nimeni. Nu am făcut din Instituția Prefectului un instrument politic și nu am răspuns atacurilor politice – din respect față de argeșeni și de instituție, pentru că eu cred că cea mai importantă misiune pe care am avut-o a fost să respect și să apăr legea și, împreună cu toți factorii de decizie, să putem construi mai mult în beneficiul oamenilor.
Le mulțumesc argeșenilor pentru încredere, pentru dialogul deschis și sincer, pentru răbdare, dar și pentru sugestiile care m-au ajutat să înțeleg mai bine nevoile reale ale comunității.
Le mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului, tuturor colaboratorilor, șefilor de instituții și deconcentrate, primarilor – indiferent de culoarea politică – cu care am avut o colaborare deschisă și concentrată pe respectarea legii, binele argeșenilor, dezvoltarea localităților și a județului.
Vă asigur că voi continua să muncesc cu responsabilitate pentru argeșeni și pentru Argeș, indiferent de funcția pe care o voi ocupa de acum înainte.
Să facem bine pe oriunde trecem!
Vă multumesc!”, a transmis în urmă cu puțin timp Ioana Făcăleață.

Articole recente

Dacia deschide comenzile pentru cel mai puternic model Sandero de până acum

Începând de miercuri 12 august, Dacia deschide comenzile pentru...

Un piteștean, expert la Agenția Uniunii Europene pentru Droguri de la Lisabona

Absolvent al Colegiului Național I.C. Brătianu din Pitești în...

Felicitare Liviu Năstase, primarul comunei Căteasca

Primăria Căteasca urează tuturor cetăţenilor din comună, care poartă...

Categorii de interes