Înmatriculările auto din România au urcat surprinzător

Piața auto din România pare că a cunoscut un reviriment în luna iulie, însă pentru moment nu este foarte clară cauza. Nu este exclus să fie vorba despre un efect al amânării Rabla, care a condus la decizia clienților de a cumpăra mașinile fără tichete, dar la fel de bine poate fi la mijloc vorba despre efectul intrării în vigoare a efectelor GSR2, care a grăbit înmatricularea mașinilor deja cumpărate, conform analizei Profit.ro. Vânzările de vehicule noi din România au atins în luna iulie un volum de 23.446 de unități, cu 17,7% mai multe decât anul trecut, creșterea fiind susținută de segmentul de autoturisme, care a ajuns în luna a șaptea la 16.362 de unități, un volum foarte mare în raport cu media înregistrată în ultimele 12 luni.

Creșterea pe autoturisme a fost de 25,31%, cu un plus de 3.300 de autoturisme față de anul trecut. În analiza pe mărci, putem vedea că majoritatea mărcilor mari, de volum, raportează creșteri foarte mari. Dacia, liderul pieței, are 41% creștere, cu 5.103 unități înmatriculate, iar Toyota, liderul mărcilor de import, are un avans de 49%, cu 1771 de vehicule. De asemenea, la Skoda putem vedea aproape o dublare a volumului, cu 1.259 de vehicule. Ford, la rândul său, înregistrează o creștere de 59% a înmatriculărilor. Pe modele, Logan se întoarce în fruntea clasamentului, după ce Duster îl depășise în lunile anterioare. Cu un volum de 1.722 de unități, sedanul Dacia crește cu 33,2%, în timp de SUV-ul Duster crește cu 30%, la un volum de 1.471 de unități. Dar cel mai mare avans este înregistrat de Sandero, care urcă la 1.116 vehicule, cu 70% peste volumul din 2024. La modelele de import, cel mai vândut a fost Toyota Corolla, cu 727 de unități, crește cu 75%, Skoda Octavia are o explozie a vânzărilor, cu 161%, respectiv 489 de unități, în timp ce Hyundai Tucson se menține la un nivel similar, cu 468 de vehicule.

Articole recente

Noi decizii privind traficul din Pitești

Comisia de circulație a analizat 36 de solicitări privind...

Atenție! Se execută trageri în poligonul temporar din Mioveni

Atenție! Se execută trageri în poligonul temporar din Mioveni Primăria...

Screening gratuit pentru depistarea precoce a cancerului colorectal în orașul Mioveni

Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19...

SEdC Mioveni, premiată la Gala „Topul Firmelor din Argeș”!

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni a obținut locul al...

Categorii de interes