monument.jpgSe răsucesc în mormânt înaintașii noștri când văd pe ce mâini a încăput țara pentru care și-au dat viața și au lăsat acasă familii îndurerate. Vedem zi de zi conducători fără scrupule care iată că au ajuns să mânjească, atât la propriu cât și la figurat, numele eroilor noștri. Se întâmplă în Bascov, localitate condusă de veșnicul primar, preaiubitor al sexului frumos, Gheorghe Stancu, unde un monument al eroilor realizat recent cu bani foarte mulți a început deja să se deterioreze.

Mai exact, în noiembrie anul trecut, pentru a marca într-un mod aparte Ziua Naţională a României în Centenarul Marii Uniri, Primăria Bascov a inaugurat un monument dedicat eroilor. La eveniment au fost prezenţi, pe lângă, desigur, primarul Gheorghe Stancu, şi invitaţi de seamă, în frunte cu Înalt Prea Sfinţia Sa Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Toate bune şi frumoase, numai că - surpriză! Nici nu a trecut iarna, că numele eroilor înscrise pe monument s-au şi şters! Iar oamenii din localitate au început să murmure, comentând faptul că s-au băgat 400.000 de lei  din bugetul local în această investiţie. Mai precis, valoarea totală a acestui proiect dedicat Anului Centenarului se ridică la 6 miliarde de lei vechi, 4 miliarde de lei fiind alocați de la bugetul local şi restul de la Ministerul Culturii. Aşadar, încă o "reuşită" marca Gheorghe Stancu! Asta după celelalte ,,reușite” recente ale primarului care au înghițit sume importante de bani din buget, a se vedea episodul sms-urilor, excursiilor și altele. Dacă contractul de lucrări nu prevede o perioadă de garanție, Primăria Bascov trebuie să dea acum alţi bani pentru reparaţii, dacă nu cumva la mijloc vor fi şi alte aspecte... (ne)legale care ar putea ieşi la iveală. cetatean.jpgmonument_bascov.jpg

,,Astăzi 17.01.2019....la mai puțin de 2 (două ) luni de la dezvelire monument....

Da.... astăzi eroii din Bascov au început să plângă......

Încă o "mare realizare"....de 4,5 miliarde lei... tot de proastă calitate...Jenant!

P.S. Domnule primar Stancu Gheorghe, prioritatea dvs. pentru anul 2018 a fost pictată cu acuarele???”, scrie pe Facebook un cetățean al comunei Bascov.

Așadar, iată cum eroii noștri au început să plângă de modul în care unii conducători cheltuiesc banul public, ajungând să mânjească până și numele eroilor. RUȘINE!!! 

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro