Ioana-Jenica_Dumitru.jpgDupă ani de chinuri a apărut și prima speranță pentru locuitorii orașului Ștefănești. Chiar dacă zvonul pare irealizabil, mulți speră însă să se înfăptuiască o minune, rugându-se la zeul suprem din Ștefănești, Gelu (Ion Mihalcea), ca să mai facă un miracol şi Jenica Dumitru să ajungă europarlamentar, o minune la fel ca cea din 2016, atunci când Jenica Dumitru a ajuns primar.

Mai exact, Jenica Dumitru pare că s-a întors la vechile ei iubiri politice. Spunem vechile iubiri politice pentru că Jenica a trecut pe la mai multe partide într-o perioadă destul de scurtă. Dacă facem un remember al carierei politice a Jenicăi Dumitru ne amintim faptul că aceasta a fost aleasă deputat în anul 2012 datorită PP-DD, partid care pe atunci era pe val, după care în timpul mandatului de parlamentar Jenica a cochetat o perioadă și cu UNPR. Pe urmă, spre finalul mandatului a cochetat cu PSD, din partea cărui partid a și fost aleasă primar al orașului Ștefănești, din nefericire. După ce s-a lepădat de PSD, Jenica pare că ar fi cochetat iar cu alte partide. Cel mai vizibil a fost cu PMP-ul lui Traian Băsescu, postând și o poză pe contul său de Facebook îmbrăcată cu un tricou inscripționat cu PMP. Numai că, Jenicăi nu-i convine nici PMP-ul, pentru că aceasta se pare că a revenit la o dragoste mai veche, și anume UNPR. Iată, așadar, acesta este parcursul politic multicolor al Jenicăi Dumitru în doar câțiva ani. Cum ar spune nea Gheorghe, un fel de curvăsăreală politică. Nu știm însă dacă Jenica a cochetat și cu UDMR, însă nu excludem nicio variantă. 

Acum, însă, conform ultimului zvon, Jenica Dumitru candidează pe lista UNPR la alegerile europarlamentare din primăvara acestui an. Și nu pe orice loc, ci va fi poziționată pe locul 2 pe lista UNPR. Chiar dacă acest partid nu are nicio șansă să intre în Parlamentul European, Jenica Dumitru probabil se gândește la notorietatea care i-ar putea aduce această candidatură pentru că ea oricum nu-și pierde mandatul de primar dacă nu ajunge europarlamentar. 

jenica.jpgDar să nu spulberăm și ultima speranță a cetățenilor orașului Ștefănești care se pregătesc și de miting-uri, așa cum a glumit un cetățean din Ștefănești. Și nu de miting-uri organizate împotriva primăriței, cum au mai avut loc, ci de miting-uri pentru susținerea primăriței de a ajunge europarlamentar. Am putea spune că este o strategie bună a celor din Ștefănești pentru că numai așa pot scăpa de Jenica Dumitru înainte de termen. 

Nu se știe cine va fi pe primul loc pe lista UNPR de candidați la europarlamentare, însă mulți cetățeni din Ștefănești speră să fie viceprimarul Mihalcea, pentru că numai așa pot scăpa de această conducere păguboasă a așa-zisului oraș Ștefănești.

În cazul în care zvonul se adeverește, vrem să-i urăm și noi încă de pe acum doamnei Jenica Dumitu multă baftă în această competiție. Să vadă și cei de le Bruxelles ce pătimim noi pe aici!

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro