Rapsodie_principal.jpgFestivalul ,,Rapsodia Păstorească” de la Corbi a ajuns la cea de a 49 – a  ediție și devine tot mai profund, legând printr-o punte de frumusețe și autentic trecutul, prezentul și viitorul poporului român.

Astfel, Primăria Corbi organizează duminică, 19 mai 2019, unul dintre cele mai profunde și autentice festivaluri din județ, dar și din țară – Rapsodia Păstorească, care iată că a ajuns la aproape o jumătate de secol de existență.

Programul manifestărilor este în mare parte ca și în anii trecuți. Mai exact, șirul manifestărilor începe de la ora 9:00, cu vizita la muzeul comunei și sărbătorirea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, iar la ora 10.30 se va desfășura parada cântecului, dansului și portului popular, cu participarea mai multor ansambluri folclorice din toate regiunile țării, chiar și din Republica Moldova.

De altfel, de când ,,Rapsodia Păstorească” se desfășoară sub bagheta primarului Virgil Baciu, această sărbătoare a căpătat și o aură de patriotism.

Așa se face că duminică, 19 mai 2019, regiunile țării se vor uni din nou, dar de această dată la Corbi, prin muzică și voie bună.

Pe lângă ansamblurile folclorice din toate regiunile țării, pe scena din zona ,,La Chilii” vor urca și artiști celebri, unul dintre aceștia reușind chiar să creeze o adevărată industrie muzicală în România.

Este vorba despre Florin Ionaș Generalul, renumitul saxofonist, textier, compozitor și producător, care de-a lungul anilor a descoperit și a creat numeroase talente în muzica populară românească.

rapsodie_corbi.jpgGeneralul va veni duminică la Corbi cu o parte din formația sa, printre care fiica sa, Claudia Ionaș, Nena Damian, Daniel Ilie și, bineînțeles, Ionuț Langa, renumitul interpret care a devenit cunoscut în urma  șlagărului ,,Nu ne vindem țara”, melodie compusă chiar de Florin Ionaș Generalul.

Florin Ionaș Generalul este și un patriot desăvârșit, având în vedere că multe melodii de-ale sale fac referire la dragostea de țară, așa cum este și cântecul interpretat de Ionuț Langa, ,,Nu ne vindem țara”.

Iată că proverbul care spune că ,,Cine se asemănă se adună” se adeverește și în acest caz, având în vedere că și primarul Virgil Baciu și-a manifestat în nenumărate cazuri dragostea față de țară.

Cât despre Ionuț Langa, trebuie spus că numai anul trecut a fost de două ori în Corbi, dintre care o dată a venit gratis, la evenimentul ,,Fiii satului Poienărei”, făcându-i astfel o surpriză primarului Virgil Baciu care a și izbucnit în plâns în momentul când l-a văzut pe cel mai iubit interpret al său, Ionuț Langa.

Așadar, nu ratați ediția din acest an a festivalului ,,Rapsodia Păstorească”! Haideți să trăim frumos, să trăim românește!

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro