pupaza_stolnici.jpgPrimarul comunei Stolnici, Sevastian Pupăză Roșu, se axează și anul acesta pe atragerea fondurilor europene sau a finanțărilor guvernamentale. Pentru că veniturile proprii ale comunei din sudul județului sunt relativ mici, primarul Sevastian Pupăză Roșu a căutat alte soluții pentru dezvoltarea comunei sale și astfel a reușit să demareze lucrări de mare anvergură cu finanțări nerambursabile, guvernamentale și europene.  Dintre acestea, un dispensar uman și un drum comunal (DC139) vor fi finalizate anul acesta.

Sunt mai multe obiective începute în anii anteriori și trebuiesc finalizate. Mare parte dintre ele sunt pe fonduri nerambursabile. Prin PNDL avem dispensarul, pentru care s-a terminat proiectarea. Trebuie să începem construcția în sine, pentru că licitația a avut loc la pachet, proiectare plus construire, anul trecut. Pe măsura 7.2 avem modernizare DC139, care are termen de finalizare în 31 martie. Însă pe timp de iarnă nu s-a putut lucra, abia zilele acestea am dat ordin de reluare a lucrărilor. Sunt 4,2 km de asfalt, podețe, canal de scurgere și mai multe lucrări de artă care fac parte din proiect. Marea noastră șansă a fost că acest drum face legătura cu drumul județean DJ679, cu centrul comunei, unde sunt Primăria, școala, dispensarul, Poliția, moara, târgul. Apoi se continuă pe câmp, până se întâlnește cu un alt drum, făcut tot pe fonduri europene. Iar de-a lungul drumului avem câteva societăți comerciale care au atras, la rândul lor, fonduri europene. Deci drumul vine și în ajutorul populației, dar și al acestor societăți- fiind ultima piesă dintr-un puzzle foarte mare. Mulți oameni din comună îmi reproșează că de ce acest drum și nu altul? Dar dacă nu corespunde cu cerințele din ghiduri, nu vom întruni punctajul pentru eligibilitate și nu vom accesa fondurile europene, ne-a declarat primarul Sevastian Pupăză.

Tot pe fonduri europene, prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) din care comuna face parte, la școala gimnazială Stolnici se vor face grupuri sanitare în incinta școlii. Aveam grupuri sanitare moderne, făcute în anul 2000, dar la 6 metri de școală și acum se pune mult accent ca ele să fie în clădire. Le vom finaliza anul acesta”, spune primarul comunei Stolnici.

Din bugetul local, lucrările care se vor realiza în acest an sunt mai mici. Din bugetul propriu avem afluirea de la podul construit pe măsura 125, peste râul Cotmeana, care duce spre plantaţiile agricole şi satul Izbăşeşti. Mai avem și alte lucrări din bugetul propriu, dar mai mărunte, pentru că nu ne permit veniturile”, a spus primarul Sevastian Pupăză.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro