Comuna Dârmănești face noi pași în modernizarea infrastructurii rutiere de interes local. După asfaltarea drumului de la „Gestamp”, administrația locală a finalizat, în luna octombrie, lucrările pe Drumul Crinului din satul Piscani, unul dintre obiectivele incluse în strategia de dezvoltare locală.
Primarul Emilian Ciolan a precizat că investițiile vor continua, dacă vremea va permite, cu asfaltarea altor trei drumuri: strada Caracal și Drumul Școlii, în zona Valea Nandrii, și strada Mesteceni, în Negreni. În paralel, sunt în derulare lucrări pregătitoare, precum amenajarea de șanțuri și realizarea stratului suport pentru asfalt.
Pe lângă modernizarea drumurilor, administrația locală are în plan amenajarea a două parcări în satele Piscani și Negreni, precum și demararea, în anul 2026, a unor noi proiecte de infrastructură. Printre acestea se numără modernizarea Drumului lui Zetreanu, spre barajul de la Clucereasa, pentru care se va solicita sprijin financiar de la Consiliul Județean Argeș, și realizarea unui canal de 800 de metri în zona Gestamp, o investiție estimată la aproximativ 17 miliarde de lei vechi.
Primarul Emilian Ciolan dă asigurări că programul de reabilitare a infrastructurii rutiere va continua și în anii următori, în funcție de resursele financiare disponibile.





