În Argeș nu sunt deocamdată radare fixe. Ce spun reprezentanții Poliției

În ultima vreme, s-a vehiculat frecvent informația conform căreia în Argeș ar fi fost instalate radare fixe, menite a îi sancționa pe cei care comit abateri în trafic. Pentru a afla care este exact situația, FinanciarPress.ro a stat de vorbă cu Florin Popa, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș.

”În Argeș nu sunt deocamdată radare fixe. CNAIR a instalat în toată țara, inclusiv în Argeș, camere de calmare a traficului. Acestea transmit instant pe un ecran dacă viteza cu care circulă este sau nu în limitele legale. Sistemele sunt menite să îi determine pe conducătorii auto să reducă viteza înainte de a intra în localitate ori într-o zonă în care viteza excesivă poate deveni periculoasă. Aceste sisteme nu au rolul de a sancționa depășirea vitezei legale, ci un rol de prevenție”, a declarat pentru FinanciarPress.ro Florin Popa, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș.

În Argeș, aceste sisteme de calmare a traficului au fost instalate în 11 comune: Albota, Bascov, Băiculești, Buzoești, Călinești, Dârmănești, Drăganu, Mihăești, Schitu Golești, Stâlpeni și Vulturești.

Dacă viteza este în limitele legale, pe panoul instalat apare un emoji verde, zâmbitor, iar viteza înregistrată este afișată tot în verde. Dacă viteza este peste limite, acel emoji va fi roșu. Sistemele de calmare a traficului sunt vizibile și pe timpul nopții.

Articole recente

Identificat și reținut pentru înșelăciune, prin metoda ”Accidentul”

Identificat și reținut pentru înșelăciune, prin metoda ”Accidentul” În ziua...

Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, locuitorii orașului Mioveni sunt invitați...

Categorii de interes