Reprezentanții Sindicatului Național al Grefei Judiciare (SNGJ) Discasterial, condus de grefierul timișorean Cătălin Trăistaru, au anunțat vineri, 21 august, că vor declanșa o grevă generală în instanțele și parchetele din România de la data de 1 septembrie 2026. „România rămâne fără Justiție, pe termen nelimitat!” este doar una dintre amenințările pe care sindicaliștii le transmit premierului demis, Ilie Bolojan, pe care îl asociază cu imaginea unui „gropar bugetar” și ministrului interimar al Muncii și, în același timp, al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, pe care îl numesc, în mod ironic, „expert de carton”.
Motivul care stă la baza amenințărilor făcute de membrii SNGJ este noua formă a proiectului Legii salarizării, despre care sindicaliștii spun că „a fost livrat la Cotroceni doar partidelor politice, nu și sindicatelor”, care, în opinia lor, au fost ignorate complet.
”Răbdarea noastră a ajuns la final. Dacă asta este reforma pe care o doriți, o veți primi din plin: De la 1 septembrie 2026, porțile instanțelor și parchetelor se închid! Blocăm total sistemul judiciar din România!”, menționează reprezentanții SNGJ, conform gandul.ro.
Grefierii amenință cu greva generală. „Blocăm total România, pe termen nelimitat”
Categorii de interes





