Ministerul Finanțelor anunță prima ediție de titluri de stat Fidelis 2026, care se va desfășura în perioada 16- 23 ianuarie.
Dobânzile vor fi de până la 7,50% la emisiunile în lei și de până la 6,20% la cele în euro.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro prin intermediul bãncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
Cei care vor să-și investească economiile în Programul Fidelis vor beneficia de următoarele dobânzi neimpozabile:
În lei:
de 6,45% – cu scadența la 2 ani
de 7,45% cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
de 7,10% cu scadența la 4 ani
de 7,50% cu scadența la 6 ani
În euro:
de 3,75% cu scadența la 3 ani
de 4,75% cu scadența la 5 ani
de 6,20% cu scadența la 10 ani
Beneficii pentru donatorii de sânge: tranșa specială în lei
Tranșa specială de titluri de stat Fidelis, emise în lei, cu scadență la 2 ani, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 august 2025, va avea o dobândă de 7,45%.
– articolul continuă mai jos –
Donatorii-investitori vor avea un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilități precum:
posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândã aferentã perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;
veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile;
flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un coment





