Exclusiv. Angajări fictive la mai multe şcoli de şoferi din Argeş

De mai mulţi ani, zeci de şcoli de şoferi din Argeş au promovabilitate foarte scăzută, de sub 30%, la examenele de obţinere a permisului auto. Iar cu ocazia ultimelor controale desfăşurate de Prefectura Argeş în această primăvară au fost descoperite mai multe nereguli, fiind date şi mai multe amenzi.

 Surse oficiale ne-au dezvăluit în exclusivitate că sunt informaţii conform cărora la mai multe şcoli de şoferi din judeţ ar fi fost trecuţi fictiv mai mulţi instructori auto decât ar fi în realitate. Motivul? Legea cere un număr minim de instructori auto pentru fiecare şcoală de şoferi, iar mai multe şcoli din Argeş nu au în realitate instructori suficienţi Şi asta nu este tot. Există suspiciuni conform cărora câteva şcoli de şoferi din Argeş ar fi trecut pe hârtie mai multe femei instructor auto, însă în realitate acele persoane nu ar avea vreun contract încheiat. Mai multe verificări şi controale vor fi făcute în acest sens în săptămânile următoare.

 Anul trecut, dintre cele 72 de şcoli de şoferi din Argeş, nu mai puţin de 29, adică aproape jumătate au avut o promovabilitate a candidaţilor de sub 15%. Au fost chiar patru şcoli de şoferi din judeţ unde rata de promovare a fost zero.

Articole recente

O judecătoare care a lucrat în trecut pentru cea mai mare companie de consultanță din lume, mandat prelungit în fruntea Judecătoriei Câmpulung

Președinte al Judecătoriei Câmpulung din luna iunie, Ana-Irina Șarcane-Rotărescu...

Chiriile, motorina și benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026

Chiriile, motorina și benzina au înregistrat cele mai mari...

Bullyingul în școli poate fi reclamat de părinți. Ce obligații au profesorii și când trebuie sesizată Poliția

Bullyingul în școli poate afecta siguranța și echilibrul emoțional...

Sute de disponibilizări colective în Argeș. Industria auto, cea mai afectată EXCLUSIV

Se anunță o toamnă dificilă pentru sute angajați din...

Categorii de interes