daciia.jpgÎnmatriculările de autoturisme din România au scăzut în luna martie cu 32,19%, față de luna similară de anul trecut, marcând debutul crizei de coronavirus, informează Profit.ro. Efectele cele mai importante se vor resimți însă abia de luna viitoare. Doar 6.654 de autoturisme au mai fost înmatriculate în martie, după debutul epidemiei de coronavirus și intrara țării în carantină. Dat fiind faptul că în România intervalul maxim de înmatriculare este de 90 de zile, estimările arată că scăderea va fi și mai mare în aprilie și mai, după ce se vor resimți scăderile de achiziții din a doua jumătate a lunii martie. Pe cele trei luni ale primului trimestru, scăderea se limitează la 22% față de anul trecut, cu aproape 28.000 de autoturisme. Dacia este marca cea mai afectată de scăderi în luna martie, având unul dintre cele mai mari procente, -40%, dar având și un volum foarte mare pierdut, în comparație cu competitorii săi, respectiv cu peste 1.000 de mașini înmatriculate în minus. Între importatorii principali, Renault are cea mai mare scădere, aproape 64%, cu doar 337 autoturisme față de 927 cât înregistra în urmă cu un an. Ceilalți, Skoda, VW, FordToyota sau Peugeot au avut pierderi între 11 și 55%.

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro