daciat.jpgPrimele date privind piața de autovehicule din Italia, în luna martie, în plină epidemie de coronavirus, cu activități închise și populația în carantină, arată că vânzările au încetinit până aproape de oprire. Dacia este puternic afectată, pe toate piețele vestice, în care activitățile comerciale s-au oprit.

Date analizate de Profit.ro relevă că luna martie și a adus o scădere de 86% a înmatriculărilor de autovehicule în Italia, în condițiile drastice ale carantinei, cu un total de 28.057 unități. Cifrele nu sunt cele oficiale publicate de autorități, ci doar sinteza transmisă de asociația importatorilor de automobile. Scăderea din martie se adaugă celei din ianuarie și februarie, când se înregistrase un declin de 6 și, respectiv, 9 procente. Cifrele Dacia nu sunt încă disponibile, dar, potrivit estimărilor, marca românească a vândut cel mult câteva sute de autvehicule, corespunzător unei scăderi de circa 90%.

Și în Spania situația este dezastruoasă, însă cifrele sunt, deocamdată, mai bune decât în Italia și apropiate de cele din Franța. Înmatriculările totale de vehicule s-au ridicat la 45.780, cu 68,5% mai puține decât anul trecut, iar autoturismele, care reprezintă cea mai mare parte a pieței, s-au apropiat de 70% scădere, cu 37.644 unități înmatriculate. După trei luni, piața are un declin de 31%, care, fără discuție, se va mări în lunile următoare.

Dacia a înregistrat o scădere de 71,4% în martie, în Spania, cu doar 1.220 autoturisme înmatriculate, iar pe întreg trimestrul a ajuns la un volum de 7.907, cu 41% mai mic decât cel de anul trecut.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro