protest_rca.jpgUniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere Guvernului menţinerea legislaţiei actuale RCA, în caz contrar tarifele putând creşte de peste 5 ori. Transportatorii rutieri amenință din nou cu proteste naţionale.

”Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită sprijinul Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Transporturilor pentru menţinerea legislaţiei actuale privind asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), respectiv legea 137/2017 şi norma ASF 20/2017, în caz contrar tarifele asigurărilor RCA vor creşte de peste 5 ori, iar transportatorii rutieri vor demara din nou proteste naţionale”, se arată într-un comunicat al UNTRR.

Comisia Europeană (CE), la cererea companiilor de asigurări, susţine că normele naţionale actuale din România privind asigurarea RCA contravin Directivei Solvabilitate II, fapt semnalat printr-o scrisoare trimisă autorităţilor române în luna iulie 2018, fără a fi pusă la dispoziţia tuturor părţilor interesate, deşi a fost solicitată în repetate rânduri.

”În aceste condiţii, UNTRR a iniţiat o acţiune juridică la Curtea Europeană de Justiţie împotriva Comisiei Europene, după ce instituţia europeană a refuzat să desecretizeze scrisoarea transmisă autorităţilor române, deşi modificarea legislaţiei RCA are un impact financiar uriaş pentru posesorii celor 8 milioane de vehicule înmatriculate în România”, se arată în comunicat.

Transportatorii se opun ferm modificării legii în sensul eliminării tarifului de referinţă şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă.

”Reamintim că înainte de plafonarea tarifelor RCA şi de intrarea în vigoare a actualei legislaţii, unii asigurători aveau cheltuieli administrative uriaşe, de până la 80%, în condiţiile în care acestea includeau cheltuielile aferente tuturor liniilor de business, această practică diminuând baza de impozitare şi motivând tarifele uriaşe”, se arată în comunicat. UNTRR a reamintit că asigurătorii nu au putut justifica clar majorarea tarifelor de bază RCA de la 700 euro în 2013 la 5.000 de euro în 2016.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro