salariu.jpgCâştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.101 lei în luna mai, în scădere faţă de luna precedentă cu 14 lei (-0,4%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate azi.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - 6.946 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - 1.782 lei.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, cu 17,8%, în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cu 17,1%, respectiv în extracţia minereurilor metalifere, cu 16,2%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (+2,6%), administraţie publică (+1,4%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+0,5%).

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro