Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat până la 1 septembrie 2025, cu menținerea valorii voucherelor pentru mașinile termice și hibride și cu o reducere a sprijinului financiar pentru mașinile electrice, potrivit ministrului Mediului, Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, fără modificări tehnice, dar cu schimbări în valoarea voucherelor, în special pentru mașinile electrice.

„Mă bucur să spun că am reușit să salvăm parte din programul Rabla. Anul acesta, pentru persoane fizice, am reușit să ducem bugetul la 200 de milioane de lei. Avem voucherele pentru termice, pentru hibrid, care sunt relativ mici, acolo nu se va modifica valoarea voucherului”, a spus ministrul, duminică seară, într-o intervenție la TVR Info.

Potrivit acesteia, modificarea se va face printr-un ordin simplu care vizează doar ghidul de finanțare, fără să afecteze platforma tehnică a programului. Lansarea oficială va avea loc imediat după adoptarea celui de-al doilea pachet de măsuri economice, care va include și alocările bugetare pentru Rabla.

„Pentru mașinile electrice, unde valoarea voucherelor era de 37.000 de lei, este un voucher pe care bugetul statului pur și simplu nu-l mai suportă, va trebui să facem niște ajustări să-l coborâm”, a explicat Diana Buzoianu, precizând că valoarea exactă este în discuție.

Noile valori ale voucherelor anunțate până acum sunt 10.000 de lei pentru mașinile pe benzină și 12.000 de lei pentru cele hibride. Pentru electrice, suma va fi mai mică decât cea din anii anteriori, însă nu a fost stabilită încă.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.