Săptămâna viitoare, pe 10 iulie, începând cu ora 10:00, la Institutul de Cercetări Nucleare RATEN ICN din Mioveni, Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară se va lansa oficial proiectul 4ALFRED, cu o valoare de peste 112 milioane de euro, ce vizează dezvoltarea infrastructurii experimentale pentru tehnologia reactorilor cu neutroni rapizi răciți cu plumb.

La eveniment vor fi prezenți zeci de reprezentanți ai instituțiilor publice centrale și locale, parteneri din cadrul proiectului, membri ai echipei de proiect, lideri din domeniul cercetării.

Reactorii rapizi răciți cu plumb (LFR) reprezintă o tehnologie nucleară nouă și avansată, ce se distinge prin siguranță sporită, eficiență energetică, posibilitatea de a recicla combustibilul nuclear, reducerea deșeurilor radioactive, modularitate și scalabilitate. În plus, energia nucleară contribuie la atingerea țintelor pentru reducerea emisiilor de carbon, fiind o energie curată și sigură.

4ALFRED este un proiect finanțat din fonduri europene, implementat de RATEN în parteneriat cu alte cinci companii private, care va completa infrastructura aflată în curs de realizare și va finanța activitatea de cercetare asociată.

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.